În ciuda perioadei de vacanță care se apropie cu pași repezi, peste 38% dintre români nu își fac planuri și cel mai probabil vor petrece acasă sărbătorile, alături de familie și prieteni, conform unui studiu realizat de OLX. Cei mai mulți dintre respondenți afirmă că plănuiesc să aloce un buget individual de 501-1000 RON pentru vacanța din preajma sărbătorilor de anul acesta.
Unde și-au propus să petreacă Crăciunul și Revelionul, ce
buget intenționează să aloce pentru vacanța de anul acesta, ce fel de
proprietăți au rezervat, dar și care sunt așteptările pe care le au sunt
informațiile pe care le evidențiază studiul realizat de OLX.
Unde și-au
propus românii să petreacă Crăciunul și Revelionul?
Întrebate unde și-au propus să-și petreacă vacanța de
Crăciun, cele mai multe persoane intervievate (în proporție de 48,78%) au
afirmat că vor rămâne acasă. Pe de altă parte, 18,52% dintre respondenți vor
pleca în locurile natale, iar 11,85% își vor petrece Crăciunul la munte. Conform
studiului OLX, doar 9,84% au ales vacanțe în străinătate și doar 6,24% se vor
deplasa într-un oraș mare din România.
Când vine vorba despre Revelion, majoritatea
respondenților și-au propus să-l petreacă tot acasă (30,83%), 20.98% la munte
și doar 19,43% în locurile natale. De Revelion, 11,53% dintre respondenți vor
pleca în străinătate și doar 8,29% îl vor petrece într-unul dintre orașele mari
din România.
Dacă vacanța de Crăciun va fi petrecută în cele mai multe
cazuri alături de familie, lucrurile nu sunt semnificativ diferite în cazul Revelionului:
53,64% dintre respondenți vor petrece alături de familia restrânsă (33,46%) sau
extinsă (20,18%), iar 34,9% alături de prieteni.
Ce buget intenționează
să aloce pentru vacanța de anul acesta?
Întrebate ce
bugete individuale plănuiesc să aloce pentru vacanța din preajma sărbătorilor
de anul acesta, 19,05% dintre
persoanele intervievate au afirmat că intenționează să aloce între 501 și 1000
RON, 17,75% între 251 și 500 RON, iar 13,44% – un buget sub 250 RON.
Există și persoane care vor investi între 1001 și 2000
RON (11,99%), între 2001 și 3000 RON (4.92%) sau chiar peste 3000 RON (5.09%).
Ce fel de
proprietăți au rezervat și care sunt așteptările lor?
În ceea ce privește
tipul proprietăților rezervate, majoritatea respondenților (38.72%) au rezervat
sau plănuiesc să rezerve integral o vilă sau o cabană, 31,19% intenționează să
rezerve camere la pensiuni, 17,7% – camere la hotel, iar 12,39% – camere la vilă
sau la cabană.
Când vine vorba despre așteptările
pe care le au în legătură cu proprietățile pe care le-au rezervat pentru a-și
petrece vacanța, se pare că primează nevoia de confort, locația și priveliștea
locației, personalul receptiv și amabil, mâncarea de calitate și spațiile de
relaxare disponibile în locație. Nu în ultimul rând, românii se așteaptă să
aibă incluse și activități distractive, iar costurile să fie rezonabile.
„Prin studiul nostru ne-am confirmat ipotezele – românii
pun pe primul loc familia, iar de Crăciun sărbătoresc mai degrabă acasă.
Aceștia călătoresc mai mult de Revelion și mai degrabă intern decât extern.
Vedem acest lucru ca pe o oportunitate pentru că pe OLX Cazare-Turism aceștia pot
să descopere aproape 5.000 de opțiuni de cazare răspândite în toată țara, la
prețuri foarte accesibile”, a declarat Monica
Dudău, Brand Manager Storia.ro & OLX Imobiliare.
Studiul a fost derulat pe parcursul
lunii noiembrie 2018, pe OLX.ro și a implicat 3.307 respondenți, bărbați și
femei, cu vârste de peste 18 ani, din diferite zone ale României.
FINANTE-BANCI, LIFESTYLE
Ce planuri si bugete au romanii pentru sarbatori
26 noiembrie 2018, ora 11:28
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: [email protected]
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din FINANTE-BANCI
12 mai 2022, ora 16:33 in Finante-Banci |
16 vizualizari |
0 comentarii
07 aprilie 2022, ora 11:51 in |
59 vizualizari |
0 comentarii
17 februarie 2022, ora 10:33 in |
97 vizualizari |
0 comentarii
07 februarie 2022, ora 15:05 in |
36 vizualizari |
0 comentarii
Articole similare
- 2021, cel mai bun an al pietei de recrutare online - OLX
- Topul statiunilor de pe litoralul romanesc
- Meseria de sofer, cea mai cautata pe piata muncii din Romania
- Soferul, cea mai cautata ocupatie a momentului in Romania
- OLX Group si-a marit echipa cu 40% si s-a mutat intr-un birou in centrul Bucurestiului
Ultima ora
- Prioritățile din 2022 ale Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR) (marti, 18:53)
- Deloitte: „Taxa Netflix” in Romania este pe punctul de a fi adoptata. Care sunt implicatiile? (luni, 13:11)
- NETOPIA Payments: Numarul tranzactiilor online cu cardul a crescut cu 50% in primele noua luni ale anului (luni, 14:21)
- Black Sea Fund îl numește Partener pe Iulian Portasă (miercuri, 18:03)
- Situația financiară pe termen lung, principalul stres al românilor din generația Millennials - studiu (miercuri, 18:09)
- First Bank numește un nou Chief Operations Officer (luni, 13:39)
- Eleni Skoura, noul Head of Retail al ING Bank Romania (luni, 12:20)
- BRCI își consolidează echipa de conducere. Noii membri au o experiență de peste 20 de ani în domeniul bancar (luni, 12:09)