FINANTE-BANCI

Ce pot face clientii Astra in contextul falimentului societatii

27 august 2015, ora 12:20 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
asigurari.jpg
Asiguraţii Astra pot să denunţe poliţele şi vor primi înapoi de la companie o cotă parte din prime, dacă operaţiunea are loc până când instanţa decide falimentul asigurătorului, sau de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), dacă solicitarea este transmisă ulterior.

Solicitările de despăgubire se ridică în prezent la 76 milioane lei, potrivit datelor furnizate de ASF miercuri, într-o conferinţă de presă în care autoritatea a anunţat că va cere instanţei falimentul Astra.

Instanţa se va pronunţa într-un termen care variază de la 10 la 20 de zile, scrie Mediafax.

Astra Asigurări are 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile. Asiguraţii sunt îndreptăţiţi să recupereze primele plătite în avans, proporţional cu perioada rămasă până la expirarea valabilităţii contractului de asigurare.



Totodată, după decizia instanţei FGA va prelua de la Astra dosarele de despăgubire primite de societate, pe care urmează să le soluţioneze, şi să plătească sumele necesare. 
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Luni, 21 Septembrie 2020, 17:45
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter