- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Cel mai mare asigurator, sanctionat cu amenda si interzicerea unei polite

21 Dec, 15:36 • adrian.mihaltianu
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a sanctionat compania Astra Asigurari cu amenda in valoare de 10.000 de lei si interzicerea temporara a activitatii de oferire, negociere ori incheiere a politei de asigurare suplimentara de sanatate Astra Medica Bonus "pana la data indeplinirii masurilor" prevazute in decizie, a anuntat institutia.
Cel mai mare asigurator, sanctionat cu amenda si interzicerea unei polite

Potrivit comunicatului, in urma controlului initiat de CSA, la sfarsitul saptamanii trecute, la compania Astra Asigurari, care a vizat verificarea produsului de asigurare de sanatate Medica Bonus, au fost constatate mai multe aspecte care contravin prevederilor legislatiei in vigoare.

Astfel, informatiile cuprinse in polita nu sunt redactate intr-o forma clara, accesibila si exacta, astfel incat asiguratii, potentialii asigurati, contractantii sau potentialii contractanti ai asigurarii sa fie informati in mod corect, asupra tuturor conditiilor contractului de asigurare. Nu sunt definiti si explicati toti termenii si expresiile tehnice/medicale/juridice din cuprinsul contractului.

De asemenea, „verificarea prin sondaj a politelor Astra Medica Bonus emise, pana in prezent, a aratat ca asiguratorul nu a pus la dispozitia asiguratilor, potentialilor asigurati, contractantilor sau potentialilor contractanti ai asigurarii informatiile pe care asiguratorii trebuie sa le furnizeze, pe hartie ori pe alt suport durabil, prin intermediul unui document distinct sau a mai multor documente, intr-o modalitate care sa confirme ca acestia au luat cunostinta despre continutul acestor documente”, se arata in comunicatul Comisiei.

CSA a solicitat companiei Astra Asigurari remedierea tuturor acestor aspecte. Activitatea de oferire, negociere ori incheiere a politei Astra Medica Bonus va putea fi reluata dupa ce CSA va verifica indeplinirea masurilor dispuse in cazul Astra Asigurari si va emite o decizie motivata in acest sens.

CSA a anuntat saptamana trecuta ca a declansat un [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/csa-a-declansat-un-control-inopinat-la-astra-asigurari-71892/]control inopinat la Astra Asigurari[/url].

Astra Asigurari,
cea mai mare companie din domeniu, a subscris, in primele 9 luni ale anului in
curs, un volum de prime brute subscrise (PBS) in valoare totala de 870,3
milioane de lei, in crestere cu 3,47%, comparativ cu aceeasi perioada de anul
trecut.