OTP Bank România a finanţat cu 5 milioane de euro achiziţia de către Grupul Interdoga GMBH şi Interdoga SRL a ansamblului Green Park Iaşi, primul și cel mai mare proiect rezidențial din Iași.
Grupul
Interdoga GMBH şi Interdoga SRL a anunţat în aprilie 2018 redeschiderea proiectului
Green Park Iaşi, cu sprijinul unui fond de investiţii din Germania. Finanţarea acordată
de OTP Bank România face parte dintr-un proiect ce vizează doar achiziţia a 181
de apartamente existente, restul lucrărilor ce ţin de renovarea faţadelor blocurilor
existente, refacerea spaţiiilor verzi şi construcţia de noi blocuri în
prelungirea cartierului, fiind susţinute din surse proprii.
„Susţinem
dezvoltarea celui mai mare ansamblu rezidenţial dintr-o zonă cu perspective de
dezvoltare, precum Iaşi. Finanţarea acordată proiectului Green Park Iaşi se regăseşte în
strategia noastră de a ne implica în proiecte imobiliare care pot contribui la creşterea
economiei locale.”, a declarat Bogdan Teodorescu, Corporate Network
Director OTP Bank România.
“Green
Park Iaşi este cel mai ambiţios proiect demarat în Iaşi. OTP
Bank România ne-a acordat sprijinul financiar de care am avut nevoie”, a declarat Yusuf Capan, Interdoga SRL.
Proiectul
Green Park Iaşi este amplasat pe strada Fântânilor, numărul 61 din Iaşi şi se întinde
pe o suprafaţă de 40.000 mp, incluzând un numar de peste 750 de apartamente,
dar şi alte blocuri ce urmează a fi construite.
FINANTE-BANCI, REAL ESTATE
Cel mai mare proiect imobiliar din Iasi, finantat de OTP Bank Romania cu 5 milioane de euro
10 septembrie 2018, ora 11:36
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: [email protected]
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din FINANTE-BANCI
12 mai 2022, ora 16:33 in Finante-Banci |
20 vizualizari |
0 comentarii
07 aprilie 2022, ora 11:51 in |
61 vizualizari |
0 comentarii
17 februarie 2022, ora 10:33 in |
97 vizualizari |
0 comentarii
07 februarie 2022, ora 15:05 in |
40 vizualizari |
0 comentarii
Ultima ora
- Prioritățile din 2022 ale Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR) (marti, 18:53)
- Deloitte: „Taxa Netflix” in Romania este pe punctul de a fi adoptata. Care sunt implicatiile? (luni, 13:11)
- NETOPIA Payments: Numarul tranzactiilor online cu cardul a crescut cu 50% in primele noua luni ale anului (luni, 14:21)
- Black Sea Fund îl numește Partener pe Iulian Portasă (miercuri, 18:03)
- Situația financiară pe termen lung, principalul stres al românilor din generația Millennials - studiu (miercuri, 18:09)
- First Bank numește un nou Chief Operations Officer (luni, 13:39)
- Eleni Skoura, noul Head of Retail al ING Bank Romania (luni, 12:20)
- BRCI își consolidează echipa de conducere. Noii membri au o experiență de peste 20 de ani în domeniul bancar (luni, 12:09)