- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

ING Bank Romania a numit 5 noi reprezentanti legali

04 Nov, 15:50 • Redactia DailyBusiness
ING Bank NV Amsterdam - Sucursala Bucuresti a desemnat saptamana trecuta 5 noi reprezentanti legali care vor actiona in calitate de director general adjunct, au anuntat marti oficialii bancii.
ING Bank Romania a numit 5 noi reprezentanti legali

Prin urmare, ING Bank NV Amsterdam – Sucursala Bucuresti va avea 7 reprezentanti legali, respectiv Misu Negritoiu, care detine functiile de director general si director executiv pe divizia de wholesale banking, Albert Roggemans, in calitate de prim director general adjunct si director executiv pe divizia de retail bancar, si alte 5 persoane, cu functia de director general adjunct.

Cei 5 reprezentanti legali nou numiti sunt Bogdan Boteanu – director clienti wholesale banking, Dorin Dragomirescu – director operatiuni wholesale banking, Anca Motca, director vanzari retail banking, Maria Cristina Matei – director management produse retail banking si directorul financiar, Sander Aardoom, relateaza NewsIn.

„Am luat aceasta decizie pentru a sustine noile dimensiuni ale afacerii din Romania, precum si pentru a face fata cerintelor crescute din partea institutiilor de reglementare si de supraveghere”, a spus Misu Negritoiu.

De asemenea, echipa consolidata are si rolul de a asigura o mai buna monitorizare a pietei si a indicatorilor de performanta privind activitatea proprie, in aceasta perioada de schimbari profunde in sistemul financiar, au precizat oficialii bancii.

Persoanele desemnate vor prelua rolul legal de director general adjunct in fata autoritatilor locale si a tertilor, pe langa responsabilitatile de afaceri aferente pozitiilor de conducere detinute in prezent.

ING Bank este prezenta in Romania din 1994, unde si-a diversificat portofoliului de produse si de clienti, prin lansarea de noi divizii de servicii (brokeraj, leasing, factoring, afaceri imobiliare) si prin extinderea teritoriala. ING Romania face parte din ING Group, institutie financiara internationala de origine olandeza care ofera servicii bancare, de asigurari si de management al activelor.