- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

MFP va propune Guvernului noi reduceri de taxe si tarife parafiscale

18 Jun, 11:25 • Redactia DailyBusiness
Ministerul Finantelor Publice (MFP) va prezenta Guvernului, pana la inceputul lunii septembrie, un nou set de propuneri pentru comasarea si reducerea taxelor si tarifelor parafiscale, a anuntat premierul Emil Boc.
MFP va propune Guvernului noi reduceri de taxe si tarife parafiscale

„Ministerul de Finante are misiunea sa pregateasca, pana la 1 septembrie, un nou set de propuneri pentru comasarea, reducerea si simplificarea restului de taxe pe care astazi le mai avem in vigoare. Mai este loc de comasat”, a spus Boc, miercuri seara, la postul public de televiziune, potrivit Mediafax.

Premierul a anuntat, la finalul sedintei de miercuri a Executivului, ca Guvernul a desfiintat, redus sau comasat 189 de taxe si tarife dintr-un total de 491. Dintre acestea, 42 taxe au fost eliminate, iar celelalte au fost reduse sau comasate.

„Se aprecaiza ca, prin reducerea celor 189 de taxe si tarife, practic cetateanul econoniseste o suma cuprinsa in jurul la 75 milioane euro pe un an intreg”, a spus premierul Emil Boc, la finalul sedintei de guvern.

Prima etapa a procesului a fost aprobata in sedinta de duminica a Guvernului, cand 102 taxe si tarife parafiscale au fost anulate, comasate sau reduse.