- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

O noua amanare in scandalul creditelor: Ordonanta 50 nu va fi dezbatuta saptamana viitoare

21 Oct, 16:23 • gecad.net
Comisia Buget, Finante si Banci din Camera Deputatilor nu va mai dezbate miercurea viitoare Ordonanta 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, a declarat pentru DailyBusiness.ro Eugen Nicolaescu (foto), deputat al Partidului National Liberal, membru al Comisiei Buget, Finante si Banci din Camera Deputatilor.
O noua amanare in scandalul creditelor: Ordonanta 50 nu va fi dezbatuta saptamana viitoare

Dezbaterea a fost amanata deoarece miercuri, 27 octombrie, va avea loc sedinta reunita a camerelor Parlamentului pentru votarea motiunii de cenzura.

Initial, dezbaterea ordonantei in Comisia Buget Finante fusese programata pentru 12 octombrie. La acea data au avut loc, insa, doar discutii generale pe marginea reglementarii. Discutiile privind textul ordonantei au fost in prima instanta amanate pana la data de 27 octombrie.

„Atunci cand a fost fixata data pentru dezbaterea OUG 50 in Comisia Buget Finante, nu se stia de aceasta sedinta reunita, asa ca vom fi nevoiti sa amanam”, a spus Nicolaescu.

Potrivit acestuia, dezbaterea nu poate fi programata nici joi 28 octombrie, cand Guvernul isi va asuma raspunderea asupra Legii educatiei in cadrul sedintei reunite a camerelor Parlamentului.

Asadar, actul normativ nu va fi luat in discutie saptamana viitoare la lucrarile comisiei.

Joi 21 octombrie a fost ultima zi in care la Comisia Buget, Finante si Banci au fost primite amendamentele la OUG 50/2010. Acestea urmeaza sa fie centralizate zilele viitoare.

Ordonanta de Urgenta 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, transpune in legislatia romaneasca Directiva Europeana 48/CE/2008. Printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ se numara eliminarea comisionului de rambursare anticipata la creditele cu dobanda variabila si calcularea dobanzii in functie de un indice de referinta transparent, la care se adauga o marja fixa, care nu poate fi modificata fata de contractul initial.

Modul in care bancile au refacut contractele de credit pentru a se conforma prevederilor OUG 50 a nemultumit mii de clienti ai bancilor. Unii dintre acestia au format grupuri organizate pentru a da bancile in judecata, pe motiv ca acestea au inclus clauze abuzive.

Printre nemultumirile clientilor se regasesc majorarile de marje operate de banci precum si includerea unor comisioane vechi interzise de OUG 50 sub un alt nume in noile contracte de credit.