- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Pierderi de 4,26 mil. euro pentru Astra-Uniqa la noua luni

15 Nov, 17:12 • Redactia DailyBusiness
Asiguratorul Astra-Uniqa a afisat o pierdere de 14,29 milioane lei (4,26 milioane euro) pentru primele noua luni ale acestui an, ca urmare a cresterii cu circa 33% a daunelor platite, in special pe segmentul asigurarilor generale.
Pierderi de 4,26 mil. euro pentru Astra-Uniqa la noua luni

Compania a platit in primele noua luni, daunele pe segmentul asigurarilor generale in valoare totala de 120,62 milioane lei (36 mil. euro).

In aceasta perioada, cheltuielile din exploatare au insumat 105,28 milioane lei (31,42 mil. euro), atat pe segmentul de asigurari generale cat si de viata, la aproape acelasi nivel cu cele afisate in primele noua luni din 2006.

Compania a afisat prime brute subscrise de 276,85 milioane lei (82,38 mil. euro) pe segmentul asigurarilor generale, cu circa 11% peste nivelul primelor noua luni din 2006. Veniturile din prime brute subscrise pe segmentul asigurarilor de viata au fost de 4,91 milioane lei (1,46 mil. euro), de trei ori mai mare fata de acelasi interval din 2006.

Astra Asigurari a fost infiintata in 1991, desprinzandu-se din fosta companie de stat ADAS. Uniqa a fost fondata in 1999, prin fuzionarea dintre Raiffeisen Versicherung si Austria Collegiataet. Astra-Uniqa are o retea teritoriala de peste 200 de sucursale si agentii in toata tara.