- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Ponta: Ghetea nu va mai fi presedinte CEC Bank

17 Nov, 22:39 • Redactia DailyBusiness
Presedintele CEC Bank, Radu Ghetea, va fi schimbat din functie, a declarat, duminica, premierul Victor Ponta, intr-o interventie telefonica la RTV, mentionand ca il sustine total pe ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, in verificarea activitatii manageriale a lui Ghetea.
Ponta: Ghetea nu va mai fi presedinte CEC Bank

Intrebat de un analist politic daca Radu Ghetea va mai ramane
presedinte al CEC dupa „nazbatia” de a acorda un credit ipotecar
Ioanei Basescu, seful Executivului a raspuns negativ.

„Nu. Am vorbit cu domnul
ministru de Finante, pentru ca este singurul care are competenta de a face schimbari in conducerea CEC, si il sustin total sa verifice foarte clar lucrurile si sa propuna masurile care se impun. O sa-l mai sune domnul Basescu sa-l apere pe cel care i-a dat credit, dar domnul
Chitoiu nu e asa usor impresionabil, am totala incredere ca stie sa-si faca treaba”, a spus Ponta.

Premierul a tinut sa precizeze ca CEC este o banca al carei
capital este suta la suta proprietatea statului, iar ministrul de Finante are
dreptul sa examineze activitatea presedintelui acesteia, in AGA si in Consiliul
director, noteaza Mediafax.

Ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, a afirmat recent ca
a fost sunat
de catre presedintele Traian Basescu, in urma cu doua-trei
saptamani, care l-a rugat ca Radu Ghetea sa nu fie schimbat de la conducerea
Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC), fara a motiva aceasta interventie.

Declaratia a fost facuta in contextul in care Ioana
Basescu, fiica presedintelui Traian Basescu, a luat, in 9 septembrie 2013, un
credit in lei de la CEC Bank, in valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpara
un teren de 290 hectare din judetul Calarasi, imprumut garantat cu soldurile
prezente si viitoare ale unui cont deschis la CEC si cu terenul agricol
achizitionat.

Seful statului confirma ca a avut o discutie cu ministrul
Daniel Chitoiu, in 17 octombrie, in cursul careia „l-a avertizat” sa
nu-l schimbe din functie pe presedintele CEC Bank, Radu Ghetea, inainte de
terminarea mandatului legal, se arata intr-o declaratie a purtatorului de
cuvant al presedintelui.

De asemenea, Ioana Basescu a dat publicitatii vineri
contractul
incheiat cu CEC Bank, contractul de cumparare a terenurilor din
judetul Calarasi, precum si contractul de ipoteca imobiliara.

Potrivit documentelor, creditul la CEC Bank, in valoare de
4.600.000 de lei, este acordat pe o perioada de 30 de ani, iar rata lunara se
ridica la suma de 30.266,51 lei, cu o rata anuala a dobanzii variabila — 1,90%
rata fixa si 4,63% Robor.

Potrivit contractului, Ioana Basescu a achitat un avans de
278.337,45 euro, echivalentul in lei, adica 21,30% din valoarea de achizitie a
terenului.

Din documentele date publicitatii de fiica presedintelui
reiese si ca suma imprumutata de la CEC Bank a fost garantata cu terenul
achizitionat. Suma totala achitata de Ioana Basescu pana la finalul
contractului cu CEC Bank va fi de 10.896.378,24 lei.