FINANTE-BANCI

Tanasescu: Urmatoarea transa de la FMI, de 850 mil. euro, va fi acordata exclusiv bancii centrale

29 aprilie 2010, ora 11:46 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
euro-cashh'medie.jpg
Urmatoarea transa de la FMI, in valoare de aproximativ 850 milioane de euro, va fi alocata exclusiv Bancii Nationale a Romaniei (BNR), fara sa existe posibilitatea unei noi finantari a deficitului bugetar, a declarat, joi, Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI.
"Urmatoarea transa va fi destinata in exclusivitate catre banca centrala", a spus Tanasescu, mentionand ca este exclusa posibilitatea ca o parte din bani sa fie alocati pentru bugetul de stat, potrivit Mediafax.

Romania are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro (11,4 miliarde Drepturi Speciale de Tragere), si va obtine un pachet total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, BM si BERD, de aproximativ 20 miliarde euro.

Valoarea totala a finantarilor virate Romaniei de catre FMI, in cadrul imprumutului stand-by, este de 8,26 miliarde DST, respectiv de peste 9,2 miliarde de euro, dintre care pentru acoperirea deficitului bugetar s-au utilizat circa 2,2 miliarde de euro.



La inceputul lunii mai 2009, FMI a virat prima transa din imprumut (4,37 miliarde DST, respectiv aproximativ 4,9 miliarde de euro), care a intrat totalitate la rezerva BNR, iar in septembrie a acordat si banii aferenti celei de-a doua transe (1,718 miliarde DST, respectiv circa 1,86 miliarde euro), din care jumatate au intrat la rezerva valutara a BNR si jumatate in contul Trezoreriei statului aflat la BNR.

Totodata, in luna februarie Consiliul Director al FMI a aprobat elibererarea transelor trei si patru din finantarea aprobata pentru Romania, in valoare de 2,18 miliarde drepturi speciale de tragere (aproximativ 2,45 miliarde euro), care au intrat in contul Bancii Nationale a Romaniei si cel al Trezoreriei statului, jumatate din bani fiind destinati acoperirii deficitului bugetar.

O misiune a FMI se afla in Romania in perioada 27 aprilie - 7 mai pentru a evalua daca au fost indeplinite conditiile asumate prin acordul stand-by. Evaluarea acordului ar putea ajunge in Consiliul Director al FMI in a doua jumatate a lunii iunie, care va decide eliberarea celei de-a cincea transe din imprumut, in valoare de 850 de milioane de euro.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Luni, 17 Mai 2021, 19:50
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter