FINANTE-BANCI, IT&C

Visa si Samsung, acord global pentru accelerarea platilor mobile

26 februarie 2013, ora 15:24 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Samsung Galaxy SII.JPG
Visa si Samsung au incheiat o alianta globala pentru lansarea unui serviciu care permite institutiilor financiare sa descarce in siguranta informatii privind conturile de plati pe anumite dispozitive Samsung. Alianta poate accelera considerabil disponibilitatea platilor mobile la nivel global.

Conform acordului, institutiile financiare care intentioneaza sa lanseze programe de plati mobile vor putea folosi Visa Mobile Provisioning Service, pentru a descarca in siguranta informatii privind contul de plati pe dispozitive Samsung prevazute cu tehnologie NFC.

Tehnologia NFC este standardul global de comunicare ce permite dispozitivelor mobile sa se conecteze in siguranta la un terminal de plati.

De asemenea, Samsung a fost de acord sa incarce aplicatia Visa payWave pe dispozitivele sale mobile prevazute cu tehnologie NFC.

Visa payWave este aplicatia de plati mobile dezvoltata de Visa care permite consumatorilor sa realizeze plati contactless cu ajutorul dispozitivelor mobile, printr-o simpla apropiere de cititor.



"Parteneriatul cu Visa reprezinta un pas inainte spre o platforma globala de plati mobile", a declarat Won-Pyo Hong, presedintele si directorul Centrului de Solutii Media, Samsung Electronics.

Visa si Samsung au agreat sa colaboreze in vederea integrarii tehnologiei de plata Visa in noua generatie de dispozitive mobile Samsung si sa se partenerieze cu institutii financiare pentru a accelera disponibilitatea solutiilor de plati mobile la nivel global.

Pentru a permite institutiilor financiare sa lanseze pe scara larga programe de plati mobile (NFC), Samsung va oferi bancilor posibilitatea de a incarca informatii despre contul de plati prin transfer direct (over-the-air) intr-un cip sigur integrat in dispozitive Samsung, prin intermediul Visa Mobile Provisioning Service. Acesta va fi corelat cu Samsung KMS (Key Management System), un serviciu care creeaza domenii sigure de stocare a datelor pentru emitenti.

Aplicatia Visa payWave pentru dispozitive mobile va fi pre-incarcata pe anumite dispozitive mobile Samsung de noua generatie, prevazute cu tehnologie NFC si un element de siguranta incorporat. Inca de la achizitionare, aceste dispozitive sunt pregatite sa fie personalizate cu informatii despre contul de plati Visa, pas pe care consumatorii il vor putea initia cu ajutorul unei aplicatii de plati mobile furnizate de propria institutie financiara.

Compania ABI Research estimeaza ca dispozitivele prevazute cu tehnologie NFC vor ajunge la 1,95 miliarde de unitati pana in 2017.

In cadrul Congresului Mondial al Comunicatiilor Mobile 2013 din Barcelona, desfasurat in perioada 25 - 28 februarie, Visa a prezentat modul de functionare al noii aplicatii financiare realizate in parteneriat cu Samsung.

Alianta globala dintre Visa si Samsung este prima incheiata intre un important producator de dispozitive cu tehnologie NFC si o companie de plati si pregateste terenul pentru implementarea pe scara larga a platilor mobile.

Visa Europe este o companie de plati detinuta si operata de catre bancile membre si de catre alti furnizori de servicii de plati din 36 de tari din Europa.

Incepand cu anul 2004, Visa Europe, fondata in Marea Britanie, este independenta de corporatia globala Visa Inc. Ambele companii actioneaza in parteneriat pentru a asigura interoperabilitatea globala a platilor cu Visa.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Joi, 09 Decembrie 2021, 13:02
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter