Știri interne

Ce ajutoare sociale vor primi românii în 2023. Boloş: „Avem în vedere tot ceea ce înseamnă traiul zilnic al românilor”

01 Dec, 13:15 • Andrei Alina
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș, anunţă ce ajutoare sociale vor primi milioane de români anul viitor. Vor fi vouchere pentru hrană, vouchere pentru încălzire, dar şi alte tipuri de ajutoare.
Ce ajutoare sociale vor primi românii în 2023. Boloş: Avem în vedere tot ceea ce înseamnă traiul zilnic al românilor

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș, le-a mulţumit românilor pentru eforturile pe care le fac în această perioadă dificilă pentru a reuşi să facă faţă cheltuielor tot mai mari cauzate de scumpiri şi a dat asigurări că şi anul viitor milioane de români vor primi în continuare ajutoare sociale.

vouchere sociale

Citeşte şi: Vouchere sociale de 250 lei pentru decembrie. Când intră banii pe card

Ministrul liberal Marcel Boloș a anunţat pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, că Guvernul intenţionează să aprobe „cele mai potrivite măsuri sociale, de la sprijin pentru alocația de hrană pentru persoanele cele mai vulnerabile, până la sprijin pentru tot ceea ce înseamnă ajutorul pentru încălzire” pentru a ajuta populaţia să treacă mai uşor peste scumpirile din ultimul an.

 

Marcel Boloş, despre ajutoare sociale în 2023: „Avem în vedere tot ceea ce înseamnă traiul zilnic al românilor”

Marcel Boloş, despre ajutoare sociale în 2023: „Avem în vedere tot ceea ce înseamnă traiul zilnic al românilor”

„Mulțumesc României și mai ales românilor că fac eforturi în această perioadă pentru a putea face față la toate aceste cheltuieli zilnice pe care le au. Mulțumesc românilor că încearcă, în această perioadă, să se descurce într-o perioadă foarte complicată din punct de vedere al vieții zilnice și al traiului zilnic.

Citeşte şi: Un mic ajutor pentru românii cu salarii mici: Începând din 2023, salariile sub nivelul de 4000 de lei vor avea 200 de lei scutiţi de impozit!

Îi asigur pe români că Guvernul României gândește și este în curs să aprobe cele mai potrivite măsuri sociale, de la sprijin pentru alocația de hrană pentru persoanele cele mai vulnerabile, până la sprijin pentru tot ceea ce înseamnă ajutorul pentru încălzire, ceea ce înseamnă că Guvernul se gândește la români, guvernul este alături de români, că avem în vedere tot ceea ce înseamnă traiul zilnic al românilor”, a declarat ministrul Marcel Boloș, la Antena 3.