- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Incredibil! Cabana Babele a fost scoasă la vânzare! Ce preț trebuie să scoată un român pentru a achiziționa pensiunea de pe platoul Bucegi

03 Oct, 09:50 • Bumbeneci Diana
Cabana Babele a fost scoasă la vânzare. Doritorii vor plăti o sumă record pentru a putea achiziționa clădirea din munți.
Incredibil! Cabana Babele a fost scoasă la vânzare! Ce preț trebuie să scoată un român pentru a achiziționa pensiunea de pe platoul Bucegi

După renumitul proces care a durat șapte ani, s-a decis în sfârșit cui aparțin cele două mari monumente naturale Babele și Sfinxul. Lupta în instanță pentru acestea a fost dată între Dâmbovița și Prahova, iar dâmbovițenii au ieșit câștigători. Nu mult a durat până când să apară primele noutăți din acest spațiu turistic renumit la nivel internațional. Acum, cabana Babele, pensiunea aflată pe platoul Bucegi, a fost scoasă la vânzare pentru un preț uriaș

Cabana Babele a fost scoasă la vânzare

Cabana Babele, pensiunea cu 30 de camere situată pe platoul Bucegi, chiar lângă monumentul care îi poartă numele, a fost scoasă la vânzare. Proprietarul cabanei a pus un preț enorm, însă speră că vor exista investitori dornici să preia afacerea.

Cabana Babele este situată la o altitudine de 2.206 metri, chiar sub Vârful Babele, și reprezintă baza turistică centrală a munților Bucegi. Lângă cabană se încrucișează principalele drumuri din munții Bucegi, iar peisajul este unul rar în Europa, de-a dreptul spectaculos.

Cabana a fost construită în 1937 de către societatea turistică Asociația Drumeților din Munții Înalți ai României (ADMIR) după proiectul arhitectului Octav Doicescu. Pe timpul comunismului, aspectul cabanei a fost ușor modificat, însă după 1989 cabana a devenit practic de nerecunoscut, din cauza modificărilor.

Citește și: Unul dintre cele mai controversate procese din România a ajuns la final! Cui aparțin de fapt Babele și Sfinxul din Bucegi

Clădirea scoasă acum la vânzare are următoarele caracteristici:

  • Clădire S+P+2E+M
  • capacitate: 108 locuri în 30 de camere cu 2 – 12 paturi
  • bufet și restaurant cu autoservire permanentă
  • lumină electrică de la rețeaua publică
  • toaletă și apă curentă
  • încălzire cu gaze naturale și calorifere
  • Prețul pe care proprietarul îl cere pentru Cabana Babele este de 1.150.000 de euro.
Incredibil! Cabana Babele a fost scoasă la vânzare! Ce preț trebuie să scoată un român pentru a achiziționa pensiunea de pe platoul Bucegi
Incredibil! Cabana Babele a fost scoasă la vânzare! Ce preț trebuie să scoată un român pentru a achiziționa pensiunea de pe platoul Bucegi

Amintim că pe 28 septembrie, judecătorii Curții de Apel Pitești au menținut decizia pronunțată anul trecut de un complet de judecată din cadrul Tribunalului Vâlcea, conform căreia Sfinxul și Babele din Bucegi, unele dintre cele mai cunoscute monumente naturale ale României, se află pe teritoriul județului Dâmbovița.

Mai poți citi: El este românul care ar putea ajunge în noul Guvern din Italia. „Avem nevoie de a ajuta cetățenii români și cetățenii italieni”

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult