Sunt vești proaste pentru români. Furnizorii de energie electrică din România au decis deja noile tarife care se vor aplica începând cu anul 2025. Facturile la energie ar putea ajunge să fie plătite cu sume duble față de 2023 și 2024, asta după ce se renunță la plafonarea prețurilor.
Decizia de plafonare a prețurilor la energie electrică a fost introdusă în Guvern cu scopul de a proteja consumatorii de creșterea bruscă a prețurilor pentru energia electrică și gazele naturale. Conform oficialilor, încă de la implementare, s-a știut că măsura este una temporară. Aceasta urmează să expire în luna martie 2025, iar oficialii nu au confirmat o prelungire a deciziei.
Așadar, după eliminarea plafonării, românii vor fi nevoiți să plătească facturi mai mari la energie și gaze naturale. O bază a creșterii costurilor este reprezentată de fluctuațiile prețurilor la energie pe piețele internaționale. România nu face excepție de la această tendință, iar acest lucru nu se va schimba nici anul următor.
Conform Ministerului Energiei, Sebastian Burduja, prețurile exacte pentru 2025 rămân o necunoscută și în acest moment. Estimările arată că românii ar putea plăti în jur de 1 leu/kWh, ceea ce înseamnă o dublare față de tarifele actuale de la energie și gaze naturale.
Românii pot calcula de pe acum, cu aproximație, care va fi prețul viitoarelor facturi, după ridicarea plafonării. Ca un exemplu, pentru un consum de 98 kWh, factura este în valoare de 66 de lei. După 1 aprilie, aceeași factură ar putea ajunge la 124 de lei. O scumpire de 98% pentru cei care plăteau 0,68 de lei/ kWh. Desigur, această plafonare ar putea fi prelungită, însă, deocamdată românii sunt protejați doar până în primăvara anului viitor.
„Noi acum pregătim perioada de după 1 aprilie. Ce înseamnă asta? Noi am făcut nişte simulări. Pentru românii care plătesc astăzi 1,3 lei (pe kWh – n.r.), de fapt, plătesc sub plafon, aţi văzut că furnizorii s-au dus mai jos, sub aceste plafoane, cel mai probabil facturile vor fi mai mici. Pentru românii care plătesc acest 0,68 lei, deci au un consum sub 100 de kWh pe lună, vom găsi măsuri ţintite pentru cei care sunt vulnerabili, cei care au într-adevăr nevoie de sprijin”, declara Sebastian Burduja, Ministrul Energie.
Cele mai afectate de majorările prețurilor de la energie și gaze naturale vor fi familiile cu venituri mici din România. În cazul acestora, Ministerul Energiei se gândește la noi forme de sprijin pentru a putea face față cheltuielilor. De asemenea, întreprinderile mici și mari vor fi nevoite să își ajusteze strategiile economice pentru a face față noului val de scumpiri.