Un nou ordin al Ministerului Muncii, emis în mai 2025, aduce modificări importante în ceea ce privește recuperarea sumelor încasate necuvenit de către pensionari. Concret, Ordinul nr. 427/612/2025 modifică și completează Ordinul nr. 2.073/1.623/2014 și introduce patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze pensiile sau sumele primite cu titlu de pensie. Acestea se adaugă celor 11 excepții deja prevăzute în legislația anterioară, în care pensionarii nu beneficiază de scutire de la plata debitelor provenite din pensii atunci când sumele au fost încasate din vina lor.
Te-ar mai putea interesa și: Mii de pensionari se pot trezi cu popriri pe pensie. Casa de Pensii nu e obligată de lege să-i anunțe
Noile cazuri vizează:
Ordinul precizează că, în cazul în care sunt identificate sume plătite în plus din mai multe cauze – unele imputabile pensionarului, altele nu – casa de pensii va calcula și va stabili cuantumul corect al pensiei, valoarea debitului care trebuie recuperat și partea din acest debit care poate fi scutită de la plată.
„În situația în care se constată plata unor sume necuvenite ca urmare a mai multor cauze, dintre care unele sunt din culpa debitorului, prin decizie a casei de pensii competente, se va stabili cuantumul corect și legal al pensiei, valoarea debitului care urmează a fi recuperat și sumele scutite de la plată din totalul debitului stabilit”, se menționează în document.
Anterior acestui ordin, cadrul legal deja stabilea clar că anumite debite trebuie restituite de pensionari atunci când sunt cauzate de greșeli sau declarații false ale acestora. Printre aceste situații se numără:
Te-ar mai putea interesa și: Veste importantă pentru pensionari. Când și cum vor primi banii pe card în mai 2025