- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Marius Budăi ia atitudine. Ministrul Muncii a anunțat ce salarii vor avea profesorii de la 1 septembrie

07 Jun, 12:49 • Lupu Alexandra
Marius Budăi aduce noi promisiuni. Ce salariu vor avea profesorii de la 1 septembrie 2023.
Marius Budăi ia atitudine. Ministrul Muncii a anunțat ce salarii vor avea profesorii de la 1 septembrie

Marius Budăi încearcă să stingă greva profesorilor! Ministrul Muncii a declarat ce salarii vor avea cadrele didactice de la 1 septembrie 2023, spune stiripesurse.ro. Declarațiile au venit la puțin timp după ce reprezentantul s-a întâlnit cu mai mulți profesori ai liceului I.L. Caragiale din Capitală.

Marius Budăi, promisiuni pentru profesori

Marius Budăi încearcă să calmeze apele. Ministrul Muncii se află față în față cu una dintre cele mai tensionate situații din țară: profesorii sunt în grevă și nu au de gând să revină la catedră până nu primesc ce își doresc. Din acest punct de vedere, Marius Budăi s-a întâlnit astăzi cu mai multe cadre didactice din cadrul liceului I.L. Caragiale din Capitală, acolo unde a fost prezentă și Ligia Deca.

La scurt timp după, ministrul Muncii a declarat că grila de salarizare de care vor beneficia profesorii va pleca de la salariul mediu brut aflat în plată pentru debutanți. Marius Budăi a precizat în continuare că nu vor exista discuții despre închiderea altor grile de salarizare, până în momentul în care discuțiile cu personalul din Educație nu sunt finalizate și până când aceștia nu se întorc în clase.

Citește și despre: Greva din educație continuă! O nouă lovitură din partea sindicatelor

„Noi am scris în Nota de Fundamentare, le-am explicat profesorilor de ce am trecut în Nota de Fundamentare, am scris principiul de la care plecăm în construcția noii grile.

Nu voi discuta neapărat pe închiderea altor grile până nu voi termina discuția pentru Educația. Da, principiul de la care plecăm în construirea grilei de salarizare este plecare de la salariul mediu brut aflat în plată pentru debutant”, spune ministrul Muncii, Marius Budăi, după întâlnirea cu profesorii de la I. L Caragiale.

Marius Budăi
Marius Budăi

El a adăugat că draftul legii salarizării va fi finalizat până la data de 15 iunie. Mai mult decât atât, va fi aprobat în Guvern pe 1 septembrie 2023.

„Până pe data de 15 am termen de la coaliție să finalizeze draftul legii, astftel încât în perioada 15 iulie-1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele, ca la 1 septembrie propunerea legislativă să treacă de guvern și să fie depusă în Parlament.

Până acum nicio sarcină primită de la coaliție nu am ratat-o”, încheie Budăi.

Vezi și: Au renunțat la grevă pentru a hrăni elevii! Profesorii unei școli din Arad NU au protestat pentru ca elevii să poată mânca la școală. „Este singura lor masă caldă”