- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Ne luăm adio de la Schengen? Eugen Tomac: „Nu intrăm, nu avem nicio opțiune, din păcate”

16 Jan, 22:34 • Bumbeneci Diana
Eugen Tomac susține că România nu are șanse să intre în Schengen în 2023. Acesta a explicat ce se va întâmpla cu planurile țării, în perioada următoare.
Ne luăm adio de la Schengen? Eugen Tomac: „Nu intrăm, nu avem nicio opțiune, din păcate”

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a făcut noi declarații tranșante cu privire la aderarea României la spațiul Schengen. Conform celor transmise de oficial la emisiunea Talk News de la Prima News TV despre şansele țării noastre de aderare la spaţiul Schengen, nu vom reuși în 2023 și nici măcar în 2024 , deoarece nu avem planurile bine stabilite, notează news.ro.

Tomac susține că România nu va intra în Schengen în 2023

În acest context, oficialul a mai transmis că dialogul politic va continua. Cu toate acestea însă, știind prea bine care sunt mecanismele, Tomac crede de pe acum că nu vom intra în spaţiul Schengen în acest an.

„Nu intrăm în 2023 şi nu intrăm nici în 2024, ca să fi lucrurile clare. Nu intrăm, nu avem nicio opţiune, din păcate”, a spus europarlamentarul PMP Eugen Tomac despre aderarea României la Schengen.

Eugen Tomac
Eugen Tomac

Ai mai putea citi: Grecii pun presiune pe Austria și cer să aprobe aderarea României și Bulgariei la Schengen

Politicianul a mai evidențiat și faptul că membrii Consiliului Uniunii Europene se scaldă într-o adevărată lipsă de transparență. Tomac susține acest lucru, deoarece nici până astăzi nu s-a publicat minuta Consiliului JAI din 8 decembrie, prin care România şi Bulgaria nu au fost acceptate.

De ce întârzie această minută şi de ce statul român, prin ministerul de Interne, pentru că ei au reprezentant acolo, permite acest lucru, greşeşte enorm”, a arătat Tomac, precizând că în cazul în care preşedintele Iohannis se hotărâşte să atace la Curtea Europeană de Justiţie Consiliul UE nu o va putea face, pentru că nu va mai fi timp.

Tot în acest context, Eugen Tomac a mai explicat faptul că dialogul dintre politicieni va continua și în perioada următoare, în așa fel încât să se poată găsi tot mai multe soluții cu privire la modul în care România ar putea să își croiască un drum sigur către Schengen. După cum se știe, Austria și Olanda sunt primele care nu sunt de acord cu aderarea țării noastre, motiv pentru care autoritățile române trebuie să caute cât mai multe soluții pentru un acord cu cele două țări.

Dialogul politic va continua însă cunoscând mecanismele, îmi este clar că nu vom intra în spaţiul Schengen în acest an, pentru că s-au împărţit rolurile bine, Austria blochează România, Olanda blochează Bulgaria iar noi nu intrăm separat, ar fi un dezastru şi pentru noi şi pentru bulgari să încercăm să intrăm separat, pentru că ar complica şi mai mult negocierile”, a afirmat Tomac.

Te mai poate interesa și: Ministrul de Externe, declarații oficiale după ce Bulgaria a primit data de aderare la Schengen. Aurescu: „Există în acest moment o discuție”

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult