- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Prețurile din magazinele românești sunt șocante pentru străini. Clipul unui italian dintr-un supermarket a devenit viral: „E absurd!”

11 Jan, 18:28 • Cornel Ghimeșan
Se pare că nu numai românii sunt șocați de prețurile din supermarketurile și hipermarketurile din țară. Dacă până acum, credeam că doar pentru veniturile românilor prețurile sunt exagerate, acum avem dovada clară a faptului că și străinii au acest șoc.
Prețurile din magazinele românești sunt șocante pentru străini. Clipul unui italian dintr-un supermarket a devenit viral: „E absurd!”

Prețurile exagerate de pe rafturile din magazinele românești nu mai sunt un secret, cel puțin pentru românii care fac eforturi constante pentru a supraviețui. Deși, de multe ori, era vehiculat că prețurile sunt mai mici decât în străinătate și că oricum o comparație nu ar fi fezabilă, din cauza diferenței de venituri, se pare că un italian care a ajuns într-un supermarket românesc nu a fost de aceeași părere.

Citește și: Este oficial: Distribuția cardurilor de energie va începe de la 1 februarie. Ministrul Marcel Boloș a făcut anunțul

Clipul unui bărbat din Italia, care se afla într-un magazin  românesc, a devenit viral după ce acesta arăta cât de exagerate sunt prețurile în România, conform Antena 3.

„În România, băieții mei, vă arăt acum prețurile din magazine, care au crescut enorm. (Vă arăt) doar câteva produse cu prețuri majorate.Șamponul pentru păr, dragii mei, costă 10 euro. Ăsta de cât e? De 675 ml. Absurd! E și la reducere, că altfel ar costa 52 de lei, adică peste 10 euro. Pamperşii pentru copii, 117 lei. Bine, băieți, celelalte produse vi le arăt data viitoare. Dar, ca să vă dați seama, de exemplu untul costă 20 lei, adică 4 euro, în România, unde ar trebui să coste la jumătate față de Italia”, arăta acesta în înregistrare.

Prețurile din România sunt în continuă creștere

Conform datelor furnizate luna trecută de Institutul Național de Statistică (INS), rata anuală a inflației ajunsese la 16,8% în luna noiembrie a anului trecut. Prețurile de consum crescuseră în noiembrie 2022 crescuseră la 1,3% față de luna precedentă. Dacă ar fi să comparăm cu luna ianuarie a anului trecut, majorarea prețurilor a ajuns la un procent uriaș de 15,9%.

Prețurile din România îi șochează pe străini
Prețurile din România îi șochează pe străinl

Tot conform datelor INS, doar pe parcursul anului trecut, produsele alimentare s-au scumpit cu 21,55%, cele nealimentare cu aproximativ 16%, iar serviciile cu 9,51%. Și pentru anul 2023 sunt estimate scumpiri, care s-ar putea ridica la aproximativ 10-15%.

Despre unele alimente se estima încă de la finalul anului că vor  avea un preț mai mare la începutul acestui an. Printre acestea, cap de listă sunt chiar băuturile, mai exact berea fără alcool, cidrul sau sucurile.

Mesele la restaurant vor ajunge un lux. Odată cu creșterea prețului la pâine, și cu taxa pe valoarea adăugată crescută de la 5 la 9 procente, românii vor avea de achitat o notă de plată mult mai mare. Marea problemă este că nu doar prețurile la alimente vor avea o creșterea semnificativă, ci și unele servicii precum cazatul la hotel.

Alte articole: Șoc pe piața alimentară! UE a aprobat făina de greiere. Cele mai iubite feluri de mâncare se vor baza pe acest produs

Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult