Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale reafirmă angajamentul ferm al statului român de a sprijini familiile din întreaga țară, printr-o serie de programe extinse și consolidate care vizează sănătatea reproductivă, incluziunea socială, accesul la educație și sprijinul economic pentru tinerii aflați la început de drum.
Te-ar mai putea interesa și: Ajutor financiar de la stat pentru familiile cu copii și credite la bancă – PROIECT
Una dintre cele mai importante măsuri anunțate este continuarea și extinderea programului național de fertilizare in vitro (FIV) în anul 2025. Acest program oferă un sprijin financiar substanțial, în valoare de 15.000 de lei pentru fiecare procedură, fiind finanțat direct de Ministerul Muncii. Sunt vizate în total 10.000 de proceduri, ceea ce înseamnă sprijin direct pentru mii de cupluri care se confruntă cu dificultăți în a concepe un copil pe cale naturală. Prin această inițiativă, statul dorește nu doar să combată problema infertilității, tot mai des întâlnită, ci și să stimuleze natalitatea într-un context demografic dificil.
O altă componentă esențială a efortului guvernamental o constituie dezvoltarea unei rețele naționale de 155 de centre de zi pentru copiii proveniți din medii vulnerabile, în cadrul unui proiect ambițios finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceste centre vor oferi servicii sociale integrate pentru peste 13.000 de copii, printre care se numără masa caldă zilnică, sprijin educațional și activități extrașcolare menite să le stimuleze dezvoltarea personală. Obiectivul principal este prevenirea separării copiilor de familiile lor, precum și reducerea abandonului școlar, un fenomen cu efecte negative pe termen lung asupra integrării sociale și profesionale a viitoarelor generații. Valoarea totală a investiției este de 50,6 milioane de euro.
În sprijinul familiilor aflate la început de drum, Ministerul Muncii reia programul Family Start, destinat tinerilor cu vârste între 18 și 45 de ani, inclusiv celor din familii monoparentale. Beneficiarii pot accesa credite garantate de stat de până la 150.000 de lei, cu o dobândă subvenționată în proporție de 75%. Scopul este acoperirea unor cheltuieli importante precum achiziția unui autoturism nou sau adaptat pentru persoane cu dizabilități, plata chiriei (până la 300 de euro/lună), costuri educaționale sau intervenții medicale. Programul se află în etapa de transparență decizională, urmând a fi implementat oficial în curând.
Pentru sprijinirea celor mai expuși riscului de excluziune socială, Ministerul continuă acordarea Venitului Minim de Incluziune (VMI), un mecanism menit să asigure un trai minim decent pentru familiile cu venituri reduse. Peste 263.000 de persoane beneficiază în prezent de acest ajutor financiar, care urmărește nu doar asigurarea nevoilor de bază, ci și încurajarea incluziunii și participării active în comunitate.
Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Familiei, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a transmis un mesaj, subliniind importanța implicării statului în susținerea familiilor aflate în dificultate.
„Azi, când marcăm Ziua Internaţională a Familiei, îmi doresc să vorbim despre implicare, curaj, empatie, iubire pentru copii şi sprijinirea familiilor, mai ales acolo unde este nevoie de o mână întinsă. Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale sprijină toate familiile – cele tinere, cele numeroase, cele aflate la început de drum sau în momente grele.
Familia este începutul tuturor lucrurilor care contează cu adevărat în #viaţă – locul unde învăţăm ce înseamnă iubirea necondiţionată, curajul de a merge mai departe şi puterea de a fi împreună, indiferent de greutăţi.”
Te-ar mai putea interesa și: Casă oferită gratis la țară unei familii tinere. Singura condiție impusă de proprietar