- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Start la sezonul verdețurilor în piețe! Prețurile cerute de producătorii români

28 Mar, 13:56 • Lupu Alexandra
Vizitele din piețe ne arată că sezonul trufandalelor a fost deschis. Producătorii au găsit noi metode pentru a-și vinde verdețurile. Iată care sunt ofertele.
Start la sezonul verdețurilor în piețe! Prețurile cerute de producătorii români

Producătorii din România au început deja să-și umple tarabele cu verdețuri. O simplă vizită ne arată că s-a dat startul sezonului trufandalelor. Așa cum relatează ziare.com, ofertele comercianților sunt unele bogate.

A început sezonul verdețurilor în piețe

Producătorii și comercianții au umplut tarabele din piețe cu verdețuri. Cei mai inventivi dintre ei au găsit noi metode prin care să vândă produsele mult mai eficient decât în anii anteriori. În Piața Centrală din Buzău, o femeie din Pogoanele vinde salata direct cu rădăcină. Fiind direct în alveole, produsul rămâne proaspăt mai mult timp, astfel, nu este nevoie să o consumi imediat după ce o cumperi.

Producătoarea a precizat că salata cu rădăcină este mult mai ușor de transportat. În acest fel, femeia reușește să reducă pierderile, dar mai ales, produsul este mult mai gustos. Clienții care au cumpărat pentru prima oară, nu au ezitat să se întoarcă pentru a beneficia iar de produsul de la taraba femeii.

Citește și: Roșiile românești ies pe piață mai devreme! Cât va costa un kilogram?

„Am luat răsadurile și le-am mutat în alveole. Așa fiecare salată poate fi vândută cu rădăcină, direct din alveolă. Este și pentru noi foarte ușor de transportat, limităm și pierderile pentru că salata rămâne proaspătă mult timp și este și mult mai gustoasă decât dacă ar fi tăiată”, explică producătoarea.

„Este foarte bună și gustoasă. Nu am mai văzut așa salată, cu rădăcină. Ține mai mult dacă o cumpăr în ghiveci și costă doi lei, un preț convenabil”, confirmă unul dintre clienți.

Producătorii și comercianții au umplut tarabele din piețe cu verdețuri
Producătorii și comercianții au umplut tarabele din piețe cu verdețuri

Clienții găsesc la tarabe atât ceapă verde, cât și ridichi, urzici sau spanac. Prețurile nu diferă mult de la un vânzător la altul, așa cum arată informațiile relatate de sursa citată. O legătură de ceapă costă 1.5 lei, în timp ce una de ridichi valorează 2. Urzicile și spanacul se vând la kilogram, iar prețurile variază între 6 și 25 lei.

În același timp, loboda și ștevia valorează 1 sau 1.5 lei. Vestea este una bună pentru consumatori, după șirul de scumpiri care nu le-a mai permis să pună în coșul de cumpărături toate produsele de care aveau nevoie.

În urmă cu puțin timp, legumicultorii au anunțat că roșiile românești mult așteptate vor veni pe piață mai devreme în acest an. Așadar, clienții care vor să aibă o alimentație sănătoasă, vor beneficia de această posibilitate. Potrivit ultimelor informații, un kilogram nu va costa mai mult de 20 lei, așa cum anunță un producător.

Vezi și: Care sunt cele mai contaminate alimente de pe piață. Iată fructele de sezon care ocupă primul loc