- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Va crește salariul românilor în 2023? Marius Budăi: „Stricăm planurile de business ale mediului de afaceri și aceste lucruri trebuie făcute doar prin dialog cu mediul de afaceri”

06 Mar, 08:24 • Bumbeneci Diana
Ministrul Muncii a făcut noi declarații legate de salariul românilor. Acesta explică în ce condiții poate crește venitul angajaților din România.
Va crește salariul românilor în 2023? Marius Budăi: „Stricăm planurile de business ale mediului de afaceri și aceste lucruri trebuie făcute doar prin dialog cu mediul de afaceri”

Ministrul Muncii a făcut noi precizări despre o eventuală nouă creștere a salariului minim pe economie. Oficialul susține că „Nu trebuie să stricăm planurile de business ale mediului de afaceri”, anunță Antena3.

Va mai crește salariul românilor în 2023?

În primă fază, așa cum a fost promis, salariul minim pe economie a crescut la 3.000 de lei brut din ianuarie 2023. În acest context, ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis că susține o nouă creștere a salariului minim, dar a precizat că această mărire nu poate fi de pe o zi pe alta pentru că vor fi stricate planurile de business ale mediului de afaceri.

Marius Budăi, declarații despre salariu
Marius Budăi, declarații despre salariu

Am avut o discuţie şi la sfâşitul lui decembrie 2022, am avut o hotărâre de Guvern, am discutat cu partenerii sociali în Consiliul Naţional Tripartit, unde s-a crescut salariul minim de la 2550 la 3000 de lei, cu 200 de lei în cadrul celor 3.000 de lei nefiscalizaţi, a înţeles şi statul să vină în sprijinul mediului privat cu această măsură plus cu discuţiile pe care le-am avut cu partenerii sociali din domeniul construcţiilor s-a ridicat salariul în construcţii de la 3.000 la 4.000.

Consider că salariul minim trebuie să crească, să fie o creştere în continuare, dar această creştere nu poate fi de pe o zi pe alta pentru că stricăm planurile de business ale mediului de afaceri şi aceste lucruri trebuie făcute doar prin dialog cu mediul de afaceri. Vedem în acest an dacă mai este oportună o creştere, din punct de vedere financiar pentru salariaţi sigur că este, dar trebuie să avem aceste discuţii, deocamdată nu se pune problema”, a afirmat Marius Budăi, la Antena 3.

Mai poți citi: Sistemul românesc de pensii, nedrept pentru o parte dintre români. Un agricultor are o pensie egală cu venitul unui român care nu a muncit nici măcar o zi în viața sa

Oficialul a oferit informații și despre legea salarizării din sistemul public.

„Despre legea salarizării din sistemul public – suntem în discuţii cu fiecare minister în parte, agreem solicitările dumnealor, le concentrăm într-un material, facem o analiză de impact împreună cu Banca Mondială, avem o linie de dialog ulterioară şi o direcţie de mers pornind de la legea 153, de la analiza pe legea 153 după care declanşăm discuţiile cu partenerii sociali, cu sindicatele pentru că aşa este normal să avem partenerii sociali într-adevăr parteneri în această reformă”, a explicat ministrul Muncii.

Citește și: Continuă spectacolul dezvăluirilor pe tema pensiilor speciale! Un pensionar militar din România și-a publicat talonul de pensie din februarie 2023

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult