- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Vestea zilei! Inflația scade uimitor în 2023 și ajunge la nivelul de o cifră. INS are datele

10 May, 16:20 • Constantin Cristina
Inflația continuă să scadă și va ajunge la nivelul de o cifră în trimestrul III 2023. Iată datele INS.
Vestea zilei! Inflația scade uimitor în 2023 și ajunge la nivelul de o cifră. INS are datele

Inflația continuă să scadă și să aducă vești bune pentru români, potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naționale a României.

BNR a analizat și aprobat, în ședința de miercuri, Raportul asupra inflației, ediția mai 2023, document ce conține cele mai recente date și informații disponibile.

Citește și: Anunț oficial de la BNR. Cum poate fi încetinit trendul ascendent al inflației. Dan Suciu: „E absolut obligatoriu să fie în termenii agreaţi”

Vestea zilei! Inflația scade uimitor în 2023 și ajunge la nivelul de o cifră

Așadar, rata anuală a inflației a scăzut la 14,53% în martie 2023, de la 15,5% în februarie 2023, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 21,56%, cele nealimentare cu 11,06%, iar serviciile cu 10,83%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică.

BNR preconizează că inflația va scădea la 7% până la finalul anului curent, iar pentru finele anului viitor, anunță o scădere la 4,2%, potrivit datelor prezentate de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

inflația în scădere
inflația în scădere

Potrivit băncii centrale, descreşterea va fi antrenată pe mai departe de factori pe partea ofertei, mai cu seamă de efecte de bază dezinflaţioniste şi de corecţii descendente ale cotaţiilor unor mărfuri, cărora li se alătură impactul prezumat al schemelor de plafonare a preţurilor la energie, dar şi influenţele aşteptate să vină din restrângerea în perspectivă a excedentului de cerere agregată, mai lentă totuşi decât în proiecţia precedentă, implicând închiderea acestuia la finele orizontului prognozei.

În acelaşi timp, incertitudini şi riscuri însemnate la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să genereze războiul din Ucraina şi sancţiunile asociate, iar altele decurg din turbulenţele în sistemele bancare din SUA şi Elveţia, ce ar putea exercita efecte adverse în principal prin afectarea economiilor statelor dezvoltate şi a costurilor de finanţare în Europa Centrală şi de Est.

„În şedinţa de miercuri, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor foarte ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit”, se arată în comunicatul băncii centrale.

Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 12 mai 2023. Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul şedinţei de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 22 mai 2023, la ora 15:00.

Alte articole: Rata inflației în zona euro s-a atenuat în martie, după ce în luna februarie rata șomajului în UE a scăzut cu 6%