Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a publicat astazi pe Netograf.ro statisticile oficiale privind calitatea serviciului de internet fix si mobil in Romania pentru trimestrele I-III ale anului 2015. Acestea au fost generate pe baza unui numar de peste 120.000 de teste efectuate de utilizatori de la inceputul anului si pana in prezent, dintre care aproximativ 100.000 au fost validate si utilizate in procesul de generare a statisticilor oficiale, fiind eliminate acele masuratori identificate drept erori sau tentative de influentare a rezultatelor.
Astfel, in primele trei trimestre ale anului 2015, Netograf.ro - aplicatia ANCOM pentru testarea si monitorizarea calitatii serviciului de internet - arata ca operatorii de internet mobil le-au oferit utilizatorilor urmatoarele viteze medii reale de download: Orange Romania – 27,83 Mbps indoor si 39,21 Mbps outdoor, RCS & RDS – 2,62 Mbps indoor si 2,85 Mbps outdoor, Telekom Romania Mobile Communications – 10,25 Mbps indoor si 13,45 Mbps outdoor, Vodafone Romania – 15,78 Mbps indoor si 26,77 Mbps outdoor.
Internet mobil | Viteza reala download-indoor | Viteza reala download-outdoor |
Orange Romania | 27,83 Mbps | 39,21 Mbps |
RCS&RDS | 2,62 Mbps | 2,85 Mbps |
Telekom Romania Mobile Communications | 10,25 Mbps | 13,45 Mbps |
Vodafone Romania | 15,78 Mbps | 26,77 Mbps |
Primii cinci furnizori de internet fix* au oferit in acelasi interval urmatoarele viteze medii reale de download: Digital Cable Systems – 47,42 Mbps prin fir si 26,25 Mbps wireless, Nextgen Communications – 63,57 Mbps prin fir si 35,53 Mbps wireless, RCS & RDS – 98,95 Mbps prin fir si 43,48 Mbps wireless, Telekom Romania Communications – 31,10 Mbps prin fir si 16,68 Mbps wireless si UPC Romania – 57,19 Mbps pe fir si 31,27 Mbps wireless.
Internet fix | Viteza reala download-fir | Viteza reala download-wireless |
Digital Cable Systems | 47,42 Mbps | 26,25 Mbps |
Nextgen Communications | 63,57 Mbps | 35,53 Mbps |
RCS & RDS | 98,95 Mbps | 43,48 Mbps |
Telekom Romania Communications | 31,10 Mbps | 16,68 Mbps |
UPC Romania | 57,19 Mbps | 31,27 Mbps |
*(in functie de numarul de utilizatori, prezentati in text in ordine alfabetica)
Desi toate testele realizate de utilizatori se inregistreaza in baza de date a Netograf.ro, pentru ca statisticile sa fie corecte si relevante si pentru a evita eventuale vicieri ale rezultatelor, anumite teste sunt excluse din calcul, pe baza unui set de criterii prestabilite. Se exclud astfel automat testele:
· efectuate de la acelasi IP, in cazul in care sunt efectuate teste multiple in aceeasi zi;
· in care utilizatorul selecteaza un alt furnizor decat cel detectat pe baza IP-ului;
· nefinalizate (viteza download, viteza upload sau intarzierea au valoarea 0);
· efectuate de la un IP proxy;
· a caror viteza de download sau upload depaseste viteza nominala/maxima specificata in oferta furnizorului (testele vor fi eliminate complet in cazul serviciului de acces la internet mobil si doar pentru oferta respectiva pentru serviciul de acces la internet fix).
De asemenea, in scopul reflectarii corecte a situatiei din piata, in ce priveste statisticile trimestriale, ANCOM isi rezerva dreptul de a analiza in detaliu informatiile asociate testelor efectuate si dupa caz de a opera si alte excluderi pentru a elimina eventuale tentative de influentare a acestora.
Netograf.ro este aplicatia oficiala de monitorizare si evaluare a calitatii serviciului de acces la internet dezvoltata de ANCOM pentru a le oferi utilizatorilor din Romania un instrument independent (nu depinde de serverele puse la dispozitie de furnizori si/sau de amplasarea acestora), obiectiv (prezinta calitatea serviciului de acces la internet asa cum este ea experimentata de utilizator, aceasta masurandu-se in raport cu un punct unic pentru toti utilizatorii de servicii de acces la internet din Romania) si accesibil gratuit.
Netograf.ro este usor de utilizat si ofera rezultate imediate si corecte. Este suficient ca utilizatorii sa selecteze din aplicatie tipul de oferta de care beneficiaza si sa aleaga modalitatea de acces, wireless sau fir in cazul internetului fix si indoor sau outdoor pentru internetul mobil. Un test dureaza aproximativ 30 de secunde, iar rezultatele obtinute pot fi analizate si comparate in contextul statisticilor publicate trimestrial, prin accesarea butonului “Informatii suplimentare”.
Prin efectuarea unui test pe Netograf.ro, utilizatorii pot sa verifice daca serviciul de internet contractat se ridica la calitatea din oferta si sa compare valorile inregistrate ale parametrilor cu cele obtinute de abonatii altor furnizori. In plus, utilizatorii care isi creeaza cont in aplicatie pot urmari si alte aspecte, precum evolutia performantei propriei conexiuni de internet in timp, respectiv imbunatatirea sau degradarea calitatii serviciului folosit.
Furnizorii autorizati de servicii de acces la internet prin intermediul retelelor publice fixe sau mobile de comunicatii electronice au obligatia de a-si introduce in aplicatie datele tehnice ale ofertelor comerciale active prin intermediul unei interfete web, conform prevederilor deciziei ANCOM nr. 1201/2011, dar si sa includa in contracte parametrii asumati in relatia cu utilizatorii (precum vitezele nominale/maxime de download si upload) si de a publica pe propriile pagini de internet o serie de alti parametri administrativi.
Citeste si Cât plătesc utilizatorii din România pentru internetul fix