- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Flamingo si K-Tech, aproape egale pe piata de PC-uri

15 Nov, 18:18 • Redactia DailyBusiness
Grupul Flamingo detine primul loc la vanzarea de calculatoare pe piata din Romania, cu o cota de 11,6% din piata de profil, dupa numarul de unitati vandute pe trimestrul trei, conform raportului realizat de catre International Data Corporation (IDC).
Flamingo si K-Tech, aproape egale pe piata de PC-uri

Raportul arata ca, in prezent, Flamingo International detine o cota de 11,6% din piata, fiind urmat de K-Tech (11%), Hewlett Packard (9,7%) si, pe locul 4, de Complet Electroserv, producatorul de calculatoare al grupului Altex (9,7%).

Flamingo este de asemenea pe locul intai si in topul valoric al vanzarilor de calculatoare produse in Romania, cu 8,4%, urmata de K-Tech cu 7,1%.

„Piata totala de calculatoare din Romania a scazut fata de trimestrul trei 2005 cu 20,2%. Nivelul total pentru 2006, pana in acest moment, este estimat de noi la peste 400.000 de unitati”, a declarat directorul de retail Flamingo International, Jiri Rizek, citat de NewsIn.

In trimestrul doi din 2006, din punct de vedere al valorii, producatorii cu cea mai mare cota de piata au fost Dell cu 11,5%, Fujitsu Siemens cu 10,8% si Hewlett-Packard cu 10,8%, pe locurile urmatoare aflandu-se Flamingo Computers cu 9,8% si K-Tech cu 6,9%, conform datelor IDC.

Ca numar de unitati vandute in trimestrul doi, liderii pietei erau Flamingo Computers care ocupa primul loc cu o cota de 12%, iar pe locurile urmatoare se aflau Complet Electro Serv (companie ce face parte din grupul Altex si isi comercializeaza calculatoarele sub marca Davio) cu 11,0% si K-Tech cu 9,9%.