- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Germanos: Aspectul si atmosfera din magazin aduc puncte la cota de piata

20 Feb, 00:01 • Redactia DailyBusiness
Detaliile pe care retailerii GSM le pot imbunatati pentru a castiga cota de piata sunt, in principal, aspectul si atmosfera din magazine, deoarece consumatorii sunt din ce in ce mai educati, au spus pentru DailyBusiness oficialii Germanos, cel mai mare lant de distributie de profil.
Germanos: Aspectul si atmosfera din magazin aduc puncte la cota de piata

„Consumatorii sunt mai educati, au asteptari mai mari in momentul in care viziteaza un astfel de magazin. Misiunea nu este usoara”, a spus pentru DailyBusiness Dimitris Blatsios, general manager al Germanos Romania.

Pe piata din Romania exista circa 2.500 puncte de vanzare care distribuie serviciile principalilor trei operatori de telefonie mobila autohtoni, la care se adauga, conform oficialilor Germanos, magazinele de tehnologie.

„In total ajungem la o piata a magazinelor GSM de cel putin 3.000 de puncte de vanzare, fara a pune la socoteala punctele de vanzare a cartelelor preplatite, care sunt in numar mai mare de 10.000”, a spus Blatsios.

Germanos detine cote importante in vanzarile de activari pre si post-platite pentru Cosmote (peste 55% dintre SIM-uri sunt activate prin Germanos, conform datelor Cosmote).

„Recent, am inceput vanzarea de produse si servicii Romtelecom si ne dezvoltam rapid cota de piata in randul retailerilor care coopereaza cu acest operator, care isi promoveaza si vinde produsele si prin magazinele si call-centerul propriu”, a completat Blatsios.

Principalii concurenti ai Germanos sunt Fonomat, cu circa 150 de magazine si Euro-GSM, cu un numar de circa 120 de magazine.

Piata creste usor, competitia mai repede

Piata de terminale mobile (telefoane, PDA-uri, blackberry etc.) va creste usor anul acesta, pana la 4,2 milioane unitati comercializate in Romania, cu circa 5% mai mult fata de 2007, conform datelor Germanos.

„Potrivit estimarilor noastre, pe piata terminalelor mobile din Romania s-au vandut peste 4 milioane de unitati in 2007, ceea ce reprezinta o crestere de 10% in comparatie cu anul 2006. Estimam ca vanzarile vor atinge 4,2 milioane de terminale anul acesta”, a declarat Dimitris Blatsios, general manager al retailerului Germanos Romania.

Acesta a precizat ca evolutia vanzarilor de telefoane mobile va proveni in principal din sectorul mainstream – preturi medii, intre 100 si 200 de euro – dar si din vanzarea telefoanelor de ultima generatie, ca de exemplu smartphone-urile.

„Cresterea pietei este favorizata si de catre producatori pentru ca acestia lanseaza produse noi mult mai des ca in anii precedenti, dar si datorita asocierilor din mentalitatea consumatorilor dintre telefoane si un anumit statut social”, este de parere Blatsios.

Germanos isi creste lantul de retail spre 260 de magazine

Germanos este principalul jucator pe segmentul retailului de telefoane mobile din Romania, reteaua atingand la inceputul lui 2008 un numar de 200 de magazine.

„Pana la sfarsitul anului 2008, intentionam sa deschidem un numar semnificativ de magazine noi in toata tara, comparabil cu numarul de magazine deschise anul trecut (60 – n.r.)”, a declarat Blatsios.

In prezent, Germanos acopera peste 87% din populatia urbana a Romaniei.

„In viitorul apropiat, Germanos intentioneaza sa-si intensifice prezenta in marile orase, deschizand noi magazine, nu doar in centru, dar si in cartiere populate. Mai mult decat atat, intentionam sa extindem reteaua in orasele mai mici, cu mai putin de 30.000 de locuitori”, a mai spus Blatsios.

Comercializarea produselor si serviciilor de telefonie mobila (terminale, accesorii, servicii post-vanzare) reprezinta afacerea de baza din cadrul retelei retailerului, insumand circa 70% din vanzarile companiei, a spus Blatsios.

Pe langa acestea, Germanos mai comercializeaza si camere digitale, audio-playere sau GPS-uri.