- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Google se apropie amenintator de piata de publicitate radio

15 Dec, 15:41 • Redactia DailyBusiness
Google a lansat un prim test al aplicatiei sale de distributie a reclamelor la posturile de radio, la un an dupa achizitionarea agentiei de publicitate radio dMarc Broadcasting.
Google se apropie amenintator de piata de publicitate radio

dMarc a fost achizitionata de Google cu 102 milioane de dolari (77,27 de milioane de euro) datorita faptului ca dispunea de o tehnologie ce permitea statiilor radio sa vanda spatiu de publicitate prin Internet cu foarte putin timp inainte de momentul de difuzare a reclamelor in cursul emisiunilor.

Programul Google lansat saptamanile trecute in SUA permite advertiserilor sa se inregistreze pe site-ul Google si sa isi creeze propriile campanii de publicitate radio, selectand zona geografica, coordonatele demografice si perioada in care doresc sa isi distribuie mesajul publicitar.

Tariful este ales de advertiser, insa fara posibilitatea de a cunoaste dinainte postul de radio pe care va fi transmis spotul publicitar.

In cazul in care advertiserul nu a creat propriul spot de radio, Google intermediaza si ca un licitator online intre acesta si producatori de spoturi interesati. Astfel advertiserul si producatorul negociaza pretul si continutul spotului, urmand ca Google sa obtina un comision din tranzactie.

Programul Google va atrage milioane de advertiseri locali mici, folosind baza de date a clientilor sai online, oferindu-le astfel posibilitatea de a patrunde mai usor in spatiul publicitar de radio, prin preturi convenabile, comenteaza presa internationala.

Google urmareste astfel sa ii „scurtcircuiteze” pe intermediari – departamentele de vanzari ale statiilor radio si agentiile de media.

Agentiile de media se arata destul de ingrijorate de demersul Google, considerand ca prin serviciile oferite de acesta vanzatorii si cumparatorii de spatiu publicitar nu vor mai interactiona direct, adica va disparea un element cheie pentru o negociere eficienta.

De asemenea, exista temeri legate de scopul cel mai important al gigantului web, considerandu-se ca aceste doreste sa atraga marii advertiseri spre servicii proprii de media buying si selling, diminuand in acest fel importanta agentiilor de profil.

Reprezentantii Google sustin ca aceste temeri sunt nefondate, insistand asupra faptului ca cel putin cinci ani de aici inainte agentiile media vor continua sa joace un rol important in promovarea advertiserilor.