- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Kaspersky: Pesimist vorbind, ne propunem 10% din piata romaneasca de antivirus

03 Sep, 00:01 • emanuel.ceciu
Despre piata antivirusilor din Romania, cota de piata vizata aici de producatorul rus Kaspersky si veniturile estimate pentru 2009, cat si despre deschiderea biroului regional din Bucuresti si noile produse lansate de companie, DailyBusiness.ro a discutat cu Teodor Cimpoesu, managing director Kaspersky Romania.
Kaspersky: Pesimist vorbind, ne propunem 10% din piata romaneasca de antivirus

DailyBusiness.ro

: Astazi (marti – n.r.) veti anunta lansarea unei noi generatii de produse antivirale destinate clientilor persoane fizice si SMB-urilor. Cat vor costa si ce tinta de vanzari aveti pentru aceasta gama de produse?
Teodor Cimpoesu: Lansam gama de produse 2009, care include noul motor antivirus dezvoltat de Kaspersky Lab, ce permite scanarea fisierelor la viteze mult mai mari decat pana acum. Practic, lansam doua produse – Kaspersky Internet Security 2009, ce are pretul de 60$ si Kaspersky Antivirus, care are pretul de 40$. Din prima jumatate a lunii septembrie, produsul va fi disponibil si in limba romana. Nu putem discuta inca de o tinta de vanzari, insa pot spune ca vrem ca in 2009 sa acoperim 10% din piata de antivirusi din Romania.

DB: Deci ce venituri estimati in Romania in 2009?
TC: Avand in vedere ca piata antivirusilor din Romania este estimata anul acesta la 7-8 mil. $ si in 2009 va ajunge undeva la 10 mil. $, noi vom genera in Romania afaceri de 1 mil. euro. Acest lucru ne-ar pozitiona pe un loc trei pe piata de software de securitate din Romania.

DB: Deci vreti 10% din piata. Considerati ca mai este loc pe acest segment, in Romania, unde BitDefender si Symantec se bat pentru suprematie si anunta cote de piata foarte mari?
TC: Intr-adevar, atat BitDefender cat si Symantec vor fiecare cate 50% din piata. Mai este si Panda, care anunta o cota mare, precum si alti jucatori mai mici. Impreuna cu noi, deja ajungem la 100 si ceva la suta din piata. Diferenta este ca noi nu ne aruncam in declaratii si toate estimarile mele sunt chiar pesimiste. Da, pe piata din Romania mai este loc de crestere, si inca multa, avand in vedere rata de penetrare a Internetului inca mica si apetitul pe care l-am simtit in piata, mai ales de la companii.

DB: Si totusi, cum urmariti sa va diferentiati de concurentul principal, BitDefender?
TC: Deja am facut-o, prin lansarea acestor produse. BitDefender se foloseste de o tehnologie veche din 2005, intr-adevar imbunatatita, tehnologie care se bazeaza pe monitorizare continua. Produsele noastre includ tehnologia HIPS (Host-based Intrusion Prevention System) care permite blocarea programelor periculoase chiar si inainte ca semnaturile acestora sa fi fost adaugate in baza de date a antivirusului. Toate aplicatiile necunoscute sunt supuse unei analize complexe, in functie de care li se aloca un grad de risc de securitate. Gradul alocat unei aplicatii necunoscute determina nivelul de acces pe care aceasta il are la resursele sistemului de operare, ale retelei, la datele confidentiale ale utilizatorilor si la periferice.

DB: Cum estimati ca va evolua numarul de programe periculoase in urmatoarea perioada?
TC: Consider ca va creste in 2008-2009 de peste 10 ori, numarul acestora ajungand sa depaseasca 20 de milioane.

Kaspersky va deschide in octombrie un birou local, in Bucuresti

DB: Kaspersky va deschide in curand un birou local, in Bucuresti. Ce detalii puteti da?
TC: Il vom deschide in luna octombrie 2008. Initial, vom avea 10 angajati, urmand ca in 2009 sa mai angajam inca 10, in cel mai rau caz. Acestia se vor ocupa de coordonarea activitatilor Kaspersky din Romania si Bulgaria, precum si instruirea partenerilor si extinderea numarului acestora. Odata cu lansarea biroului local, vom deschide si un magazin online de unde clientii persoane fizice si de business vor putea cumpara produsele noastre.

DB:Pana in prezent, cum ati vandut in Romania?
TC: Prin parteneri. Am avut si o prezenta latenta, online. Ideea este ca, in ciuda ratei mari de piraterie din Romania, oameni s-au aratat foarte interesati. Ne asteptam ca partea de online sa aduca foarte multe vanzari, o pondere mare din afacerile companiei. Inca nu pot preciza cat, dar am primit foarte multe semnale din piata, de la multe companii interesate de produsele de securitate Kaspersky.

DB: Ce parteneri aveti in prezent si ce strategii de abordare a pietei din Romania?
TC: In prezent avem 6 parteneri. Printre ei se numara Gecad Net, Romsoft sau RHS. Deocamdata, nu vrem sa extindem numarul acestora, vrem doar sa perfectionam relatia cu ei. Din 2009, vom cauta insa sa ne extindem numarul de parteneri – reselleri si distribuitori. De fapt, sustinerea partenerilor in efortul de distributie si vanzare precum si lansarea periodica de update-uri si produse noi reprezinta strategia globala a Kaspersky, care se va reflecta si in Romania.

DB: Ce buget de marketing aveti pentru acest an?
TC: Inca nu stiu. Voi participa la o conferinta la Moscova peste cateva saptamani, cand voi afla mai multe.

DB: Inainte de a fi numit manager al Kaspersky Romania, in ce companii ati lucrat?
TC: La Kaspersky Lab am lucrat din 2003, ca project manager. Timp de cinci ani, pana acum, am coordonat proiecte pentru dezvoltarea unor produse antivirus pentru sisteme de server Unix si pentru clienti Windows. Inainte de aceasta, am mai lucrat pentru a dezvolta programul RAV (Romanian AntiVirus, dezvoltat de Gecad si vandut ulterior catre Microsoft – n.r.).