- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Microsoft vinde filme si emisiuni TV pentru consola Xbox

07 Nov, 17:01 • Redactia DailyBusiness
Gigantul software Microsoft va lansa la sfarsitul lunii un magazin virtual pentru filme si emisiuni TV dedicate utilizatorilor consolei Xbox, o miscare menita sa atraga si consumatorii care nu fac parte din categoria gamerilor.
Microsoft vinde filme si emisiuni TV pentru consola Xbox

Microsoft a anuntat ca serviciul va fi diponibil incepand cu data de 22 noiembrie, relateaza publicatia Time. Utilizatorii serviciului Xbox Live vor putea inchiria virtual filme de inalta definitie de la producatorul Warner Bros. si vor putea cumpara emisiuni si programe TV produse de CBS.

Printre celelalte optiuni pe care le vor avea utilizatorii se numara programe ale MTV, Cartoon Network sau programe sportive de genul Ultimate Fighting Championship.

Microsoft estimeaza ca numarul de console Xbox 360 vandute pana la sfarsitul anului va atinge 10 milioane, din care cea mai mare parte vor fi conectate la serviciul Xbox Live Network.

Lansarea magazinului virtual Xbox Live Marketplace face parte din strategia companiei de a atrage noi utilizatori, din afara pasionatilor de jocuri, si de a transfera o parte din fanii primei versiuni Xbox catre noul sistem Xbox 360.

Cresterea competitivitatii consolei Xbox 360 este vitala, piata fiind extrem de competitiva. Rivalii Xbox sunt consolele Sony Playstation 3 si Nintendo Wii.