- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Nokia si Motorola si-au extins dominatia pe piata mondiala de mobile

22 Nov, 13:22 • Redactia DailyBusiness
Nokia si Motorola si-au intarit pozitia de lideri ai pietei telefoanelor mobile, cu o cota de piata combinata de 55,7%, marind distanta fata de Samsung care ramane pe locul al treilea, cu o cota de piata de 12,2%.
Nokia si Motorola si-au extins dominatia pe piata mondiala de mobile

La nivel global, in trimestrul al treilea au fost vandute peste 251 de milioane de telefoane mobile, cu aproape 18% mai mult decat in perioada similara a anului trecut, relateaza Bloomberg.

Nokia ramane cel mai mare producator de telefoane mobile la nivel mondial, cu vanzari de peste 10,1 miliarde de euro si un profit net de 845 milioane de euro in trimestrul trei.

Compania finlandeza a vandut in trimestrul al treilea peste 88 de milioane de unitati, avand o cota de piata de 35,1%, in crestere cu 2,6% fata de trimetrul al treilea din 2005. Nokia si-a extins cota de piata in aproape fiecare regiune unde este prezenta, cu exceptia Americii de Nord.

Pe locul al doilea se plaseaza Motorola, cu aproape 52 de milioane de unitati vandute in trimestrul al treilea al anului, care ii ofera o cota de piata de 20,6%, in crestere cu aproape 2% fata de perioada similara din 2005.

Samsung a vandut in trimestrul al treilea 30,6 milioane de unitati, cu 700.000 de unitati mai mult decat in perioada similara a anului trecut, producatorul corean avand o cota de piata de 12,2%, in scadere cu 0,3% fata de trimestrul al treilea din 2005.

Pe urmatoarele locuri se claseaza Sony Ericsson, cu o cota de piata de 7,7%, LG cu 6,0%, si BenQ cu 2,4%.

Piata asiatica a cunoscut cea mai mare crestere a vanzarilor, de 54% fata de perioada similara a anului trecut. Vanzarile de telefoane mobile au crescut in special in China, India, Vietnam, Pakistan si Bangladesh, unde modelele cu preturi reduse sunt foarte populare.

Nivelul vanzarilor de pe trimestrul al treilea au ridicat estimarile specialistilor pentru intreg anul 2006 la 986 de milioane de unitati, de la 960 de milioane prognozate initial.