- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Ploua cu stenograme, vanzatorii de solutii de criptare a apelurilor telefonice jubileaza – Ne-au nimerit la fix!

17 Nov, 00:01 • emanuel.ceciu
Scandalul interceptarilor telefonice, urmat de publicarea mai multor stenograme "la nivel inalt", ridica din ce in ce mai multe semne de intrebare in ceea ce priveste securitatea convorbirilor private. Mai multe companii din Romania profita de acest lucru si ies pe piata cu solutii de criptare a convorbirilor. Cat de sigure sunt acestea si cat costa?
Ploua cu stenograme, vanzatorii de solutii de criptare a apelurilor telefonice jubileaza - Ne-au nimerit la fix!

Criptarea are rolul de a transforma datele ce necesita secretizare in alte date care sunt inteligibile numai de catre persoana care este autorizata sa le decripteze si care in general pastreaza o cheie cu care poate decoda acele date.

Ce inseamna acest lucru? Pot fi considerate sigure astfel de solutii de criptare, in conditiile in care in epoca tehnologiei moderne costul de interceptare al telefoanelor mobile a scazut dramatic? Mai mult de atat, hackerii au publicat gratuit pe Internet o carte pentru a decripta apelurile GSM – utilizate in 80% din telefoanele mobile la nivel mondial, precum si specificatiile echipamentelor de interceptare, care costa sub 2.000 $, sustine Ivor Zarescu, national sales manager al companiei timisorene Qualteh Romania.

Compania, care face parte dintr-un grup de doua firme IT cu afaceri de circa 3,2 mil. euro la nivelul lui 2009, a profitat de cresterea cererii de pe piata si a introdus in Romania, din septembrie, tehnologia britanica de criptare a convorbirilor Cellcrypt.

Fondata in 2005 pentru a dezvolta solutii de criptare de securitate ridicata pentru dispozitivele mobile, Cellcrypt a dezvoltat Encrypted Mobile Content Protocol (EMCP) pentru a rezolva problemele de performanta din industrie. EMCP este o tehnologie bazata pe standarde care foloseste IP (Internet Protocol) pentru transmisia optimizata a datelor criptate.

Fara sa ofere date exacte, procentuale, privind siguranta criptarii, Zarescu spune ca utilizarea Cellcrypt Mobile „este la fel de usoara ca un apel normal, prezentand insa siguranta ca apelurile, indiferent daca sunt in mediul mobil sau de birou, acasa sau in strainatate, in interiorul sau intre departamente, furnizori sau parteneri de afaceri, sunt protejate end-to-end. Securitatea este asigurata„, sustine Ivor Zarescu.

Printre clientii internationali ai Cellcrypt se numara agentii guvernamentale ale SUA precum si alte guverne, intreprinderi si directori executivi, in special ai companiilor mari. Targetul de pe piata locala al Qualteh Romania este reprezentat de cele mai mari companii din tara „si, de ce nu, chiar guvernul”.

De altfel, intr-un reportaj al Antena 3, realizat recent, mai multi parlamentari din Romania au declarat ca „au avut senzatia de mai multe ori” ca le-au fost interceptate convorbirile. Acestia iau din ce in ce mai mult in calcul instalarea unor sisteme de criptare, conform materialului citat.

„Ne-au nimerit la fix!”, exclama Zarescu, cand vine vorba de recentele scandaluri in care au aparut stenograme.

Cu toate acestea, piata din Romania este inca mult subdezvoltata, spun jucatori din piata.

Kiss Janos, de la compania locala Softwarenet, care comercializeaza produsul de criptare PhoneCrypt, spune ca „vanzarile sunt reduse, probabil datorita pretului ridicat”. Niciun jucator nu a facut estimari privind valoarea acestei piete, singurele declaratii pe aceasta tema vizand doar potentialul ridicat.

Din septembrie pana in prezent, Qualteh Romania a implementat sapte solutii de criptare si este in discutii „cu alte firme care doresc achizitionarea de cate 3-4 licente pentru board-ul de directori”.

„Avand in vedere pretul ridicat al acestor solutii si faptul ca in presa ploua cu stenograme, ne asteptam ca anul viitor sa vindem in valoare de circa 1 mil. euro”, spune Ivor Zarescu.

Printre clientii solutiei se numara trei companii din domeniul constructiilor, precum si din alte medii precum bancar, media si brokeraj financiar.

Cat costa o solutie de criptare?

„Pentru o solutie completa, pentru telefoane fixe dar si mobile, solutia poate ajunge pana la 60.000 lire sterline, cu o taxa de management de cateva mii de lire sterline/an. Deci estimarea noastra privind vanzari de 1 mil. euro in 2011 nu este deplasata”, mai spune Zarescu.

Astfel, poate ca nu este de mirare ca majoritatea clientilor sunt directori executivi sau institutii guvernamentale, avand in vedere pretul destul de mare pentru instalare. O licenta mobila pe un singur utilizator pe an este, in cazul CellCrypt, de circa 900 lire sterline, solutia de criptare a liniilor fixe porneste de la 15.000 lire sterline iar hostarea intregi solutii (managementul userilor, cripatare linii fixe, mobile, casute vocale, canale semnalizare, 2 numere pe un terminal etc) porneste de la 40.000 lire sterline.

In cazul PhoneCrypt, Softwarenet ofera solutia cu 475 euro/licenta/an sau cu 900 euro/2 licente/an.

In ceea ce priveste liniile fixe si hostarea (gazduirea – n.r.) solutiei, se face mai intai un studiu de fezabilitate si doar dupa aceea se trece la partea de instalare si implementare, spune Ivor Zarescu.

Ca majoritatea solutiilor de criptare prezente pe piata, si Cellcrypt este limitata la anumite modele de mobile pe care poate fi instalata. In prezent, platformele suportate sunt Symbian (Nokia) si Blackberry. „Pe viitor, solutia urmeaza a fi dezvoltata si pe platforma Android”.

Legislatia romana permite instalarea de aplicatii ce utilizeaza ca suport de transmisie a informatiilor Internetul mobil si pedepseste ascultarea ilegala a convorbilor telefonice fie ca sunt GSM sau convorbiri pe linii fixe. Dispozitiile art. 28 din Constitutie stipuleaza ca „secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”. Utilizarea de aplicatii care sa impiedice ascultarile ilegale este permisa.

Ivor Zarescu spune ca, recent, ofiterii BCCO (Birou de Combatere a Crimei Organizate – n.r.) au descins in 11 imobile din Iasi, in vreme ce, la nivel national, colegii lor faceau acelasi lucru in alte 20 de judete si in Capitala. Persoanele arestate comercializau un program ce era conceput pentru interceptarea ilegala a comunicatiilor, transmisiilor de date efectuate prin telefoane mobile, precum si a discutiilor ambientale.

Alte companii romanesti care ofera solutii de criptare pentru telefoane sunt SecurStar, Beia-Telecom sau Ftl-Phone.

Alte solutii de criptare a datelor, folosite in special in afara granitelor Romaniei, sunt Guardian Edge, parte a Symantec, Casper Tech, Sec Voice, Secure GSM sau Secure Voice GSM.

Citeste aici mai multe despre criptare.