IT&C

Seful Oracle despre scandalul sexual de la HP: Demiterea lui Hurd, "cea mai proasta decizie"

10 august 2010, ora 13:44 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Mark Hurd a fost fortat sa demisioneze dupa ce actrita Jodie Fisher l-a acuzat ca a hartuit-o sexual
Mark Hurd a fost fortat sa demisioneze dupa ce actrita Jodie Fisher l-a acuzat ca a hartuit-o sexual
Larry Ellison, directorul general al Oracle, considera ca Hewlett-Packard (HP) a gresit fortand-ul pe CEO-ul Mark Hurd sa demisioneze, declarand pentru New York Times ca "este cea mai proasta decizie de personal" de cand Apple l-a demis pe Steve Jobs, in anii '80, transmite Mediafax.
Hurd a parasit HP la sfarsitul saptamanii trecute, dupa un scandal de hartuire sexuala in urma caruia directorul nu a fost gasit vinovat de incalcarea politicii de hartuire a companiei, dar Consiliul de Administratie a ajuns la concluzia ca acesta a efectuat rapoarte "imprecise" de cheltuieli si a ascuns relatia sa personala cu Jodie Fisher. Fosta actrita a colaborat cu HP ca subcontractor, organizand evenimente pentru companie.

"Pierzandu-l pe Mark Hurd, consiliul HP nu a reusit sa actioneze in interesul angajatilor, actionarilor, clientilor si partenerilor companiei. Consiliul de Administratie a recunoscut ca a derulat o investigatie completa in privinta acuzatiilor de hartuire sexuala si ca a ajuns la concluzia ca acestea sunt pur si simplu false", arata Ellison intr-o scrisoare transmisa New York Times, preluat de Bloomberg.

Potrivit sefului Oracle, directorii HP s-au exprimat cu sase voturi pentru si patru impotriva in privinta dezvaluirii publice a acuzatiilor de harturie sexuala, dar au hotarat ulterior ca decizia sa fie considerata unanima.



Reprezentantii HP sustin ca decizia de a-l demite pe Hurd a fost unanima.

Apple l-a concediat in 1985 pe Steve Jobs, dupa o confruntare a acestuia cu directorul general de atunci al companiei, John Sculley. Jobs a revenit la Apple 12 ani mai tarziu si a reusit sa readuca compania in prim-planul industriei eletronicelor de consum, ocupand in prezent postul de director general.

"Concedierea lui Jobs aproape a distrus Apple, si ar fi distrus compania daca Steve n-ar fi revenit sa-i salveze", noteaza Ellison.

Intr-un comunicat dat publicitatii duminica seara, Jodie Fisher, care a depus plangere impotriva lui Mark Hurd, si-a dezvaluit identitatea si si-a exprimat regretul fata de faptul ca Hurd si-a pierdut postul.

"Am fost surprinsa si intristata ca Mark Hurd si-a pierdut locul de munca din cauza acestui caz. Nu a fost niciodata intentia mea", a declarat ea, adaugand ca a "solutionat plangerea cu Mark, in privat, fara proces", fara sa ofere detalii despre continutul acestui acord.

"Mark si cu mine nu am avut niciodata vreo legatura sau relatie sexuala intima. L-am intalnit pentru prima data in 2007, in timpul unui interviu pentru (ocuparea functiei de) subcontractant al intreprinderii", a precizat ea.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Sambata, 08 Mai 2021, 01:35
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter