- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Sezon estival in telefonie: Operatorii au scazut tarifele in roaming

02 Jul, 17:33 • adrian.mihaltianu
Luna iulie a inceput cu vesti bune pentru romanii care vor sa isi petreaca vacanta in alta tara din Uniunea Europeana. Operatorii telecom au anuntat reduceri de tarife in roaming, in conformitate cu prevederile europene.
Sezon estival in telefonie: Operatorii au scazut tarifele in roaming

Astfel, pentru un
[url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-it-c/tarife-mai-mici-in-roaming-incepand-de-la-1-iulie-91072/]apel
efectuat in roaming[/url] nu se va percepe un tarif mai mare de 0,24
euro/minut (fara TVA), iar pentru primirea unui apel abonatii nu vor
plati mai mult de 0,07 euro/minut (fara TVA).

Conform noului
grafic de tarifare, pretul pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) in
roaming nu va depasi valoarea de 0,08 euro (fara TVA), in timp ce
primirea unui SMS este gratuita. Totodata, tariful pentru utilizarea
serviciilor de date (inclusiv accesul la internet) este de 0,45
euro/MB (fara TVA).

Noile tarife sunt conforme cu prevederile
Regulamentului (UE) nr. 531/2012 al Parlamentului European si al
Consiliului privind roaming-ul in retelele publice de comunicatii
mobile in interiorul Uniunii.

Tarifele RCS &
RDS, cu 50% sub limita impusa de UE

RCS & RDS a anuntat marti ca a redus, incepand cu 1
iulie, tarifele de roaming in tarile Uniunii Europene, costurile
ajungand la 0,12 euro pe minut pentru apeluri initiate si 0,03 euro
pe minut pentru apeluri primite.

Tariful pentru un
sms SMS trimis va fi de 0,03 euro. Tarifele sunt valabile pentru
toate abonamentele de telefonie mobila ale RCS & RDS, indiferent
de valoarea acestora si nu includ TVA.

RCS & RDS a redus totodata si
tarifele standard pentru apeluri catre anumite destinatii mobile din
Europa. Pentru apelurile din Digi Tel si Digi Mobil catre Republica
Ceha, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Lituania, Marea
Britanie, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania,
Ungaria, Letonia, Belgia, Grecia, Irlanda, Malta, Luxemburg,
Slovacia, Bulgaria, Islanda, Estonia, Elvetia, Insulele Canare,
Insulele Azore, Insula Madeira, Insula Martinica, Guiana Franceza,
Guadelupa, Reunion, Gibraltar, Lichtenstein si Croatia, compania
percepe 0,05 euro/minut.

Tariful pentru
apelurile catre Austria, Franta, Suedia, Turcia si Cipru ramane 0,03
euro/minut.

Orange mentine
nivelul maxim impus

Clientii Orange Romania care calatoresc
sau se afla in vacanta in strainatate vor plati, din 1 iulie 2013,
mai putin pentru apelurile de voce, internet si pentru SMS-urile
trimise. Astfel, in conformitate cu prevederile Uniunii Europene,
tarifele standard, fara TVA, vor fi: 0,24 euro/minut pentru apelurile
efectuate catre tarile din Uniunea Europeana, 0,07 pentru apelurile
primite, 0,08 euro pentru mesajele scrise si 0,45 euro/MB pentru
traficul de internet, preturi fara TVA.

Tot de la 1 iulie
Croatia, recent intrata in Uniunea Europeana, se va incadra in zona
1, astfel incat tarifele mentionate se vor aplica si celor care
calatoresc in Croatia.

In plus, atunci cand se afla in
strainatate abonatii Orange isi pot activa optiunea Permis de vacanta
de la Orange ce le ofera acum 25 de minute pentru convorbiri in
roaming si 25 de SMS-uri. Optiunea poate fi activata in Uniunea
Europeana, Elvetia si Moldova cu 5,5 euro sau cu 11 euro, cand
calatoresc in China, Israel, Serbia, SUA sau Turcia, preturi cu TVA
inclus.

Roaming pe zi de la Vodafone


Vodafone Romania
a lansat optiunea “Roaming pe zi”, prin care, de la 1 iulie,
clientii Vodafone RED noi, dar si cei existenti, vor putea vorbi si
trimite SMS-uri nelimitat, in roaming, pentru o taxa zilnica de 3
euro pe zi (TVA inclus).

Optiunea permite si utilizarea in
roaming a traficului de date inclus in pachetele RED, de pana la 4
GB.

Noul serviciu este disponbil pentru
clientii pachetelor nelimitate (RED), atat persoane fizice cat si
clientii companiei. Apelurile primite nu vor fi taxate. De
asemenea, pentru abonatii Vodafone Business Red Plus, optiunea
“Roaming pe zi” este gratuita.

Clientii companiei care au alt tip de
abonament, precum si utilizatorii de cartele prepaid Vodafone, isi
pot activa, de asemenea, optiunea “Roaming pe zi” prin
achitarea unei taxe zilnice de 3,99 euro/zi (TVA inclus). Acestia
pot folosi in roaming internetul pe mobil, minutele si SMS-urile
nationale incluse in planul lor tarifar. Primele 30 de minute/ zi
de apeluri primite in roaming nu se vor tarifa, iar dupa consumarea
acestora, tariful va fi de 0,10 euro pe minut.

Optiunea “Roaming
pe zi”
este disponibila pentru clientii Vodafone Romania
in 34 de tari: tarile din Uniunea Europeana (Austria, Belgia,
Bulgaria, Croatia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania,
Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta,
Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Cehia, Slovacia, Slovenia,
Spania, Suedia, Tarile de Jos, Ungaria), dar si alte tari, precum:
Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Insulele Reunion, Gibraltar,
Turcia, Albania sau Elvetia.

“Roaming pe zi” este valabila si
pentru destinatii ca Singapore, Hong Kong, Malaezia, Egipt,
Australia, Ghana, Qatar, Japonia, Africa de Sud, India si Noua
Zeelanda, pentru o taxa zilnica de 6 euro (TVA
inclus)/ zi (pentru clientii Vodafone RED), respectiv 8 euro (TVA
inclus)/ zi (pentru abonatii altor tipuri de abonamente decat
Vodafone RED si pentru utilizatorii Cartelei Vodafone).


“In general, pentru a putea utiliza
optiunea Roaming pe Zi, clientul trebuie sa se asigure ca are
serviciul Roaming activat (il poate activa cu cel putin o zi inainte
de a pleca din tara). Daca are serviciul Roaming activat si clientul
este deja in alta tara, poate activa optiunea Roaming pe zi apeland
gratuit *100#”, au spus pentru DailyBusiness.ro oficialii Vodafone.

Acestia au mai spus ca nu exista un
numar minim de zile pentru activarea optiunii. “Dupa activarea
optiunii, clientul platesti taxa zilnica la primul apel
primit/initiat, la primul SMS initiat sau la efectuarea de trafic pe
Internet mobil in oricare din tara unde este disponibila optiunea
Vodafone Roaming pe zi. Taxa este valabila pana la ora
24:00, ora Romaniei”.

Totodata, Vodafone a anuntat si
modificarea tarifelor standard de roaming in conformitate cu
Regulamentul de Roaming International impus in UE. Spre exemplu, un
apel local, un apel catre Romania si catre destinatii internationale
din UE va costa 0,24 euro/minut – fara TVA (0,30 euro/min. cu TVA).

Cosmote – acoperire rooming pe
aeronave si nave maritime

Si Cosmote Romania a anuntat ca,
incepand cu 1 iulie, persoanele care calatoresc in strainatate
beneficiaza de tarife de roaming reduse cu pana la 35,71% in statele
membre ale Uniunii Europene (UE) si ale Spatiului Economic European
(SEE). De asemenea, compania isi
[url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-it-c/cosmote-extinde-acoperirea-rooming-pe-aeronave-si-nave-maritime-90026/]extinde
si acoperirea serviciilor de roaming[/url] cu noi destinatii, pe
aeronave si nave maritime.

Astfel, tarifele roaming pentru
apelurile initiate de clientii Cosmote
catre orice tara din UE sau SEE scad cu 17,24%, la 0,24 euro/minut
(fara TVA) si cu 12,5% pentru apelurile primite in cadrul spatiului
UE si SEE, pana la 0,07 euro/minut (fara TVA), conform
reglementarilor Comisiei Europene. Mai mult, tarifele roaming pentru
SMS-urile trimise catre orice numar din UE si SEE au scazut cu
11,11%, la 0,08 euro/SMS (fara TVA), in timp ce tariful de roaming
pentru transfer de date a scazut cu 35,71%, la 0,45 euro/MB (fara
TVA).