- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Steve Jobs intra din nou in concediu medical. Tim Cook preia conducerea Apple

17 Jan, 17:02 • Redactia DailyBusiness
Pentru a doua oara in ultimii doi ani, Steve Jobs, CEO-ul companiei Apple, isi ia concediu medical, conform unui mail trimis angajatilor sai, scrie CNN.
Steve Jobs intra din nou in concediu medical. Tim Cook preia conducerea Apple

„La cererea mea, board-ul mi-a oferit concediu medical pentru a putea sa ma ocup de sanatatea mea. Voi ramane CEO-ul companiei si ma voi implica in deciziile majore ale companiei”, spune Steve Jobs.

Tim Cook, directorul de operatiuni al companiei, va prelua conducerea Apple cat timp Jobs va lipsi. CEO-ul companiei spune ca „am incredere totala in Tim si in restul echipei executive, sunt convins ca acestia vor face o treaba excelenta in executarea planurilor foarte incitante pe care le-am luat in calcul pentru 2011”.

„Iubesc Apple foarte mult si sper sa ma intorc cat mai curand. Intre timp, familia mea si eu insumi va rog sa ne respectati dreptul la viata privata”.

Discutiile privind problemele de sanatate ale lui Jobs au inceput inca din 2003, cand acesta a fost depistat ca avand cancer pancreatic. Seful Apple s-a operat si a urmat mai multe tratamente de-a lungul anilor.

In 2008, acesta a aparut la conferintele de presa mult slabil si in ianuarie 2009 acesta a lipsit de pe scena Apple timp de sase luni, timp in care a suferit un transplant de ficat.

Apple, cea mai mare companie de tehnologie si producatorul iPhone si iPad, isi va anunta marti rezultatele financiare pe trimestrul trecut.