IT&C

"Subtire", cuvantul de ordine la CES 2012: Gadget-urile se transforma in "foite"

11 ianuarie 2012, ora 00:05, autor(i): Silviu Boiangiu 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
ces.jpg
Cel mai subtire smartphone, cea mai subtire tableta, cel mai subtire notebook din lume sunt doar cateva dintre noutatile aduse de targul de tehnologie CES, care si-a deschis portile pe 10 ianuarie in Las Vegas.

Producatorii majori din industria IT s-au inghesuit sa prezinte gadget-uri prin care sa demonstreze ca dimensiunile conteaza.

Primii in "hora" gadget-urilor subtiri au fost japonezii de la Toshiba, care au anuntat la finele saptamanii trecute "cel mai subtire ultrabook din lume". Modelul anuntat printr-un teaser are un display de 13,3 inchi si pare a fi similar cu ultrabook-ul Portege Z830, despre care compania facuse o afirmatie similara.

Totodata, Toshiba spune ca va prezenta la CES si un prototip de tableta rezistenta la apa, cu un display OLED si cu capacitatea de a se incarca wireless. Japonezii mai vor sa ne prezinte la CES si un televizor LED de 55 inchi cu o rezolutie de aproape 4K, dar si un display 3D care nu necesita un strat de sticla.



Minunea nu a durat, mult, insa. La doar cateva zile, Acer a prezentat modelul Aspire S5, care este, in prezent, cel mai subtire ultrabook din lume.

Cu o grosime de doar 15 milimetri, modelul de 13,3 inchi este mai subtire decat toate modelele Macbook Air produse de Apple.

Ultrabook-ul va rula Windows 7, cu posibilitate de upgrade la Windows 8 atunci cand sistemul de operare va fi lansat.

Acer Aspire S va fi lansat pe piata in al doilea trimestru al anului, iar pretul sau urmeaza sa fie anuntat in urmatoarele saptamani.

Ulterior, Samsung au prezentat notebook-urile din gama Series 9. Modelul dispune de un display de 15 inchi "inghesuit" pe un cadru de 14 inchi. Astfel, ramele display-ului sunt mult mai subtiri decat la celelalte modele concurente. Si in ceea ce priveste grosimea, modelul stabileste un nou record: 14,9 milimetri.

In plus, modelul de 13 inchi stabileste un nou record de grosime: 12,9 milimetri.

Nu numai notebook-urile au adus noi recorduri in ceea ce priveste grosimea.

Tot japonezii de la Toshiba au lansat, luni, cea mai subtire tableta de 10 inchi din lume.

Modelul Excite x10 are o grosime de numai 7,7 milimetri, fiind mai subtire decat tableta iPad 2 produsa de Apple.
Dispozitivul va costa 529 de dolari in varianta de 16 GB si 599 de dolari in varianta de 32 GB.

Pentru acesti bani, Toshiba ne ofera un dispozitiv cu o greutate de 535 grame, cu 66 de grame mai usor decat un iPad 2, si cu un display cu o rezolutie de 1280x800 pixeli, superioara, la randul sau, tabletei Apple. In plus, ecranul tabletei Toshiba este acoperit cu sticla ultrarezistenta Gorilla Glass.

Toshiba Excite x10 ruleaza sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sanwcich si vine echipat cu un procesor dual-core de 1,2 GHz, o camera frontala de 2 megapixeli si o camera de 5 megapixeli situata pe partea din spate.

Si segmentul smartphone-urilor ne-a adus un nou record de dimensiuni, de data aceasta din partea chinezilor de la Huawei, o prezenta relativ discreta pana in prezent pe aceasta piata.

Modelul Huawei Ascend P1 S are o grosime de numai 6,9 milimetri si vine echipat cu un touchscreen de 4,3-inch mega super AMOLED cu rezolutia de 960 x 540 fabricat din sticla ultrarezistenta Gorilla Glass.

Ascend P1 S vine echipat cu un procesor Cortext-A9 de 1,5GHz si ruleaza sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich.

Concurenta pentru produse din ce in ce mai subtiri este acerba si pe segmentul display-urilor.

LG a anuntat la finele saptamanii trecute dezvoltarea unui televizor OLED cu o diagonala de 55 de inchi si o grosime de numai 4 milimetri.

Ulterior, Panasonic a anuntat dezvoltarea unui panou IPS Alpha LCD cu o diagonala de 20 de inchi si o rezolutie de 3.840x2.160 pixeli, la o grosime de numai 3,5 milimetri.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Sambata, 02 Iulie 2022, 01:37
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter