- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Vanzari record pentru PlayStation3, insa sub asteptarile Sony

16 Jan, 12:30 • Redactia DailyBusiness
Producatorul japonez de echipamente electronice Sony a anuntat ca a distribuit la nivel global 2 milioane de console de jocuri PlayStation3 (PS3), un record pentru companie.
Vanzari record pentru PlayStation3, insa sub asteptarile Sony

De la lansarea sa in noiembrie anul trecut, PS3 s-a vandut in circa 1 milion de exemplare in Japonia, acelasi numar de console fiind comercializate si in Statele Unite.

Cu toate ca este vorba de cel mai mare numar de unitati vandute pentru o consola in primele doua luni de la lansare din istoria companiei, vanzarile se situeaza sub targetul fixat initial de Sony.

Este foarte putin probabil ca Sony Computer Entertainment, divizia care comercializeaza PS3, sa-si poata respecta tinta de 6 milioane de console vandute pana la finalul anului fiscal, in martie, au spus ieri oficiali ai companiei Nomura Securities citati de Forbes.

Conform raportului Nomura Securities, vanzarile sub asteptari din SUA fac ca un target mai realist pentru Sony sa fie vanzari de doar 4,5 milioane de console PS3 in acest an fiscal.

Cititi si: Cand PlayStation3 nu se vinde, profita rivalii

Play Station 3 si Xbox 360 sunt in grafic