- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Vodafone a pus deoparte 13,5 mld. $ pentru a obtine o pozitie-cheie in India

21 Dec, 17:54 • Redactia DailyBusiness
Conducerea companiei britanice de telefonie mobila Vodafone va discuta saptamana viitoare posibilitatea de a prezenta o oferta de achizitionare de 13,5 mld. dolari (10,21 mld. euro) operatorului indian de telefonie mobila Hutchison Essar.
Vodafone a pus deoparte 13,5 mld. $ pentru a obtine o pozitie-cheie in India

Daca Vodafone va prelua controlul operatorului indian, va intra pe o piata de 136 de milioane de abonati la telefonie mobila, din care 6,7 milioane au fost atrasi doar in luna octombrie. India este piata de telefonie mobila cu cea mai rapida crestere din lume.

Conform Financial Times, Vodafone poate deveni un competitor puternic al Reliance Communications, al doilea mare jucator de pe piata de telecomunicatii din India, care doreste la randul sau sa cumpere Hutchison Essar.

Pe piata indiana, Hutchison Essar este al patrulea mare jucator.

In cazul in care conducerea Vodafone va inainta oferta, analistii anticipeaza un razboi al ofertelor si contraofertelor intre operatorul britanic si Reliance Communications, care se vor lupta pentru controlul Hutchison Essar.

Vodafone detine deja un pachet de actiuni de 10% la operatorul indian Bharti Airtel, cel mai mare jucator de pe piata, care are o valoare estimata la 25,7 miliarde de dolari (19,45 miliarde de euro).

Vodafone ar putea sa vanda aceasta participatie pentru a intra in licitatia pentru Hutchison Essar.

Actionarii actuali ai operatorului Hutchison Essar sunt compania de telecomunicatii Hutchison Telecom International care are 67% din companie, si, respectiv, compania indiana Essar.

Legislatia din India nu permite companiilor straine sa detina mai mult de 74% din actiunile unei companii autohtone, astfel ca Vodafone, in cazul in care va castiga licitatia pentru Hutchison Essar, va trebui fie sa listeze cei 26% din actiuni la bursa, fie sa incheie un parteneriat cu o companie locala.

Vodafone a incercat sa incheie un parteneriat cu Bharti Airtel astfel incat impreuna sa poata prelua 100% din actiuni, dar conducerea Bharti Airtel a refuzat oferta.

In ultimii ani, Vodafone si-a vandut participatiile detinute la operatori din mai multe tari dezvoltate si saturate, precum anul trecut in Japonia si vara aceasta in Belgia.

Recent, compania britanica si-a vandut si pachetul de 25% de actiuni detinut la Swisscom. Compania se reorienteaza spre pietele emergente, cu un potential mare de crestere.