IT&C

Volumul de spam plecat din Romania a scazut de peste 5 ori anul trecut

19 ianuarie 2012, ora 14:14, autor(i): Silviu Boiangiu 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Spam2_2.jpg
Numarul mesajelor email de tip spam plecate din Romania a scazut cu 82% in 2011 fata de nivelul inregistrat in 2010, iar in prezent din tara noastra pleaca doar 2,56% din mesajele spam trimise la nivel mondial, potrivit unui raport Cisco.

Conform Cisco Security Intelligence Operations, volumul de spam a scazut la nivel mondial de la peste 379 miliarde de mesaje pe zi la aproximativ 124 miliarde de mesaje zilnic intre august 2010 si noiembrie 2011 Ś niveluri nemaiintalnite din 2007.

Impactul infractionalitatii informatice asupra afacerilor este considerabil: Cisco SIO estimeaza ca profitul infractionalitatii informatice obtinut in urma atacurilor traditionale cu mesaje in masa a scazut cu peste 50% (pe baza anualizata) intre iunie 2010 si iunie 2011 ľ de la 1 miliard USD la 500 milioane USD. Analizand tarile din care provin volumele de mesaje spam la nivel mondial, in luna septembrie 2001 India inregistra cel mai mare procent al volumului de mesaje spam (13,9%). Vietnam se afla pe locul al doilea cu 8,0%, iar Federatia Rusa ocupa locul trei cu 7,8%.

"Volumul de mesaje spam a scazut comparativ cu anii precedenti mai ales datorita unui apetit al infractorilor informatici pentru campanii care vizeaza un anumit public tinta, de exemplu angajati ai departamentelor financiare sau de IT. In Romania, comparativ cu anul 2010, numarul de mesaje spam a scazut cu 82%, comparativ cu 93% in Germania sau 91% in Ungaria", spune Calin Poenaru, systems engineer manager Cisco Romania.



O alta tendinta remarcata de studiul Cisco este aceea ca tinerii din "generatia Internet" tind sa ignore amenintarile la adresa securitatii informatice.

Sapte din zece tineri angajati ignora adesea politicile IT, iar unul din patru cade victima furtului de identitate inainte de varsta de 30 de ani, conform setului final de rezultate al raportului Cisco.á

Studiul dezvaluie atitudini ingrijoratoare fata de politicile IT si amenintari tot mai mari la adresa securitatii determinate de noua generatie de angajati care se alatura fortei de munca ľ un segment demografic care a crescut in acelasi timp cu internetul si al carui stil de viata este caracterizat de tot mai multe elemente "la cerere" care imbina viata personala si activitatea profesionala la locul de munca. Cele mai recente rezultate din Raportul Cisco Connected World Technology dezvaluie preocupari tot mai mari ale angajatorilor.

Dorinta unui acces "la cerere" la informatii este atat de adanc intiparita in mintea viitoarei generatii de angajati, incat multi angajati tineri recurg la masuri extreme pentru a accesa internetul, chiar daca acest lucru compromite compania la care lucreaza sau propria securitate.á

Un astfel de comportament presupune folosirea pe ascuns a conexiunii internet a vecinilor, postarea in fata unor companii pentru a avea acces gratuit la retelele Wi-Fi (gen cafenele sau restaurante) si imprumutarea dispozitivelor altora, fara supraveghere.

Nici politicile de securitate ale companiilor nu sunt, insa, cele mai fericite.

"E stupid sa interzic accesul pe Facebook atata timp cat porturile USB sunt libere", spune Calin Poenaru.

Datele Cisco arata ca pana la 80% dintre angajati spun ca politicile companiilor lor in materie de social media sau de folosire a unor dispozitive proprii sunt ori invechite, ori nu exista.áTotodata, 61% dintre angajatii chestionati spun ca nu sunt responsabili de protejarea informatiilor de pe dispozitivele mobile.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Vineri, 19 August 2022, 16:13
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter