- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Bijuterii de lux, de sarbatori? Da, dar cu 30-50% mai putine

12 Dec, 00:03 • elena.olteanu
Cererea pentru bijuterii de lux va scadea in Romania, in perioada sarbatorilor de iarna, cu procente intre 30% si 50% fata de perioda similara a anului trecut, a declarat pentru DailyBusiness.ro Bogdan Rosu, manager al Belgravo Romania, care se ocupa de comercializarea de bijuterii exclusiviste in tara si in strainatate.
Bijuterii de lux, de sarbatori? Da, dar cu 30-50% mai putine

„Anul acesta clientii sunt mai precauti fata de anul trecut, cand cumparatorii romani nu realizau atat de mult efectele daunatoare ale crizei”, explica Rosu, al carui magazin a avut anul trecut venituri de 400.000 euro.

Fata de o perioada obisnuita din an, cererea pentru bijuterii va creste cu un maxim de 30%, avand in vedere ca, in mod firesc, clientii cu venituri mari sunt mai motivati in aceasta perioada a anului sa faca un astfel de cadou.

Rosu a observat ca in aceasta perioada persoanele care achizitioneaza bijuterii se orienteaza fie catre cele mai ieftine, fie catre cele mai scumpe, partea de mijloc practic disparand.

Aproape toti cumparatorii magazinului Belgravo sunt barbati, in proportie de 90%, care cumpara de cele mai multe ori cadouri pentru doamne. „Femeile nu au asa mare independenta financiara in Romania”, a remarcat acesta.

Cererea in scadere pare sa nu fi speriat niciun comerciant mare de bijuterii. Doar in ultima luna, doua noi magazine au aparut pe Calea Victoriei, una dintre cele mai scumpe artere comerciale din Bucuresti.

Astfel, Cellini si-a deschis la finalul lunii noiembrie un boutique exclusivist, pe Calea Victoriei, unde comercializeaza ceasuri si bijuterii de lux, printr-o investitie de 650.000 euro.

Si cei de la Micri Gold au facut o investitie de peste 1 mil. lei pe Calea Victoriei intr-un showroom de bijuterii de lux. Acestia se asteapta la un numar de 5.000 de vizitatori lunar.

In luna cadourilor, reprezentantii industriei din tara au anuntat o crestere de circa 10% a pretului bijuteriilor din aur. Aceasta majorare ar putea avea loc pe fondul cresterii record al pretului unciei pe pietele internationale, la peste 1.200 dolari.