- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Cum te arunca in anonimat excesul de promotii si care e alternativa

18 Mar, 15:58 • karina.popescu
Retailerii care, in urma anilor de criza, au schimbat radical modul de selectie, dispunere si prezentare a marfurilor vor depasi perioada dificultatilor economice globale cu mult mai usor si vor inregistra rezultate financiare cu mult mai bune decat cei care se axeaza prioritar pe reducerile de preturi, arata o analiza realizata de Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO).
Cum te arunca in anonimat excesul de promotii si care e alternativa


„Anul 2012 a
fost un an de varf pentru promotii, iar consumatorului ii este din ce
in ce mai greu sa aleaga intre acestea. Toata lumea are promotii, in
special reduceri de preturi, dar si alte tipuri de campanii;
promotiile au devenit, cum se spune in Anglia, un „must have”,
nu mai sunt o optiune, sunt obligatorii”, a aratat Graham
Kilbane, COO ARGO, unul dintre cei mai
mari proprietari de parcuri de retail si centre comerciale din
Romania.

Urmarea fireasca
este ca promotiile nu mai sunt un factor de diferentiere intre un
retailer sau altul, astfel incat selectia si dispunerea marfurilor,
precum si intreaga amenajare si atmosfera dintr-un magazin dobandesc
o importanta in crestere pentru a atrage cumparatorii, dupa cum arata
analiza ARGO.

„Intre „n”
promotii, consumatorul va alege sa cumpere dintr-un magazin in care
marfurile sunt convenabil asezate, categoriile de produse sunt usor
vizibile si bine selectionate, trecerea de la un tip de marfuri la
altul este fireasca, iar cautarea unui anumit produs – sau a unei
anumite marimi a unui articol de imbracaminte, de exemplu- nu
consituie „o excursie” plina de provocari si de nervi”,
a precizat Graham Kilbane.

Majoritatea
retailerilor internationali nu au mai cunoscut o criza similara celei
din ultimii ani, iar in ceea ce ii priveste pe comerciantii locali-
cei mai multi au „inflorit” in anii 2000- 2008, intr-o
perioada in care consumatorul roman era avid sa cumpere, iar
veniturile sale erau in crestere: economia Romaniei crestea in
fiecare an cu 5-6-7%, iar cererea interna avea un ritm mediu anual de
cca 8%.

Adaptarea la noile
conditii economice care au debutat in anul 2009 nu a fost usoara:
dupa ce zeci de ani retailerii au investit in fidelizarea clientilor
si construirea unor marci puternice, a venit criza care a clatinat
puternic loialitatea consumatorilor fata de branduri si a adus febra
promotiilor.

„Promotiile sunt insa „o arma cu multe
taisuri”: de exemplu, multe magazine doresc sa anunte in vitrina
toate promotiile, tot timpul, la fel si in magazin, ceea ce s-a
dovedit a fi gresit. Vitrinele mai simple, cu marfa bine pusa in
centrul atentiei, iluminata fara economie la curent si cu o
comunicare eficienta a promotiilor, folosind materiale si display-uri
adecvate, atrag cu mult mai multi cumparatori”, a spus Graham
Kilbane.

De asemenea,
decoratorii profesionisti de vitrine (profesie numita international
„window dresser”) recomanda amplasarea produselor la
inaltimi si distante diferite, pentru a conferi senzatia de volum si
a putea prezenta mai multe marfuri fara a aglomera spatiul.

Manechinele trebuie
„sa prinda viata”, in posturi interesante, cu lumina
concentrata asupra produselor care sunt prezentate. In plus,
comerciantul trebuie sa aiba stocuri suficiente cu produsele expuse
in vitrina, intrucat in caz contrar clientii vor fi dezamagiti si,
cel mai probabil, vor pleca fara sa cumpere un substitut.

„Reducerile de
pret se vor mentine in top si in 2013, dar acest an va arata ca, asa
cum consumatorul a devenit mai pretentios in ceea ce priveste
marfurile, la fel vor sta lucrurile si in ceea ce priveste magazinul
din care cumpara: cu cat va fi mai placuta si usoara experinta
cumparaturilor, cu atat mai mult vor fi alese promotiile din acel
magazin, plus alte produse”, a precizat Graham Kilbane.

Argo Real Estate
Opportunities Fund (ARGO) este unul dintre cei mai mari proprietari
de parcuri de retail si centre comerciale din Europa Centrala si de
Sud- Est, detinand proiecte ce totalizeaza peste 340.000 mp GLA. ARGO
este un fond inchis de investitii, orientat prioritar catre piata de
retail. Fondul este administrat de Argo Group Limited (AGL), companie
de asset management axata pe pietele emergente. AGL a fost fondata in
anul 2000 si administreaza active in valoare de 400 milioane de
dolari.

In Romania, Argo
Real Estate Opportunities Fund detine patru parcuri de retail:
Shopping City Sibiu, Shopping CitySuceava, Era Shopping Park Oradea
si, respectiv, Era Shopping Park Iasi, cumuland o suprafata totala
inchiriabila de 271.000 mp.