LIFESTYLE

Fotbalul, o afacere excelentă pentru marile cluburi. Câștigătoarea actualei ediții a Ligii Campionilor va primi peste 80 de milioane de euro în 2020

28 octombrie 2019, ora 11:10, autor(i): DailyBusiness.ro 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
dailybusiness1.jpg
Pe lângă faptul că este cel mai spectaculos sport pentru un număr uriaș de locuitori ai planetei, seducându-și fanii în special prin intermediul marilor competiții, precum cele anuale - Liga Campionilor, Europa League, campionatele și cupele interne sau cele organizate la fiecare 4 ani - Campionatul Mondial și Campionatul European, fotbalul reprezintă și o afacere în care sumele ce se învârt sunt din ce în ce mai mari. Lăsând la o parte cheltuielile (în unele cazuri egale sau chiar mai mari decât încasările) trebuie să spunem că cluburile primesc bani din vânzări de bilete și abonamente, drepturi TV, parteneriate cu diverse companii și, nu în ultimul rând, de la UEFA (e drept, de la un anumit nivel de performanță în sus).
Conform unui articol publicat în această vară de jurnaliștii de la cotidianul spaniol Marca, câștigătoarea actualei ediții a celei mai titrate competiții fotbalistice intercluburi europene, UEFA Champions League, urmează să primească, în 2020, ceva mai mult de 80 de milioane de euro, sumă aproximativ egală cu cea cheltuită în 2018 de toate cluburile ce au activat în Liga I România.

Ce premii acordă UEFA în UCL 2019/2020?  
•          Cele 32 de formații ce au reușit să se califice în faza grupelor (ajunsă la jumătate în acest moment) și-au asigurat deja câte 15 milioane de euro  
•          Fiecare punct obținut în grupe înseamnă câte 900.000 de euro. Astfel, în caz de egalitate, formațiile primesc cei 900.000, iar la victorie cât 2.7 milioane de euro  
•          Cele 16 echipe calificate în optimi vor primi 9.5 milioane de euro  
•          În sferturi, premiile cresc cu încă un milion, ajungând la 10.5 milioane de euro  
•          Pentru accederea în semifinale, UEFA acordă câte 12 milioane de euro  
•          Participarea în finală se premiază cu 15 milioane de euro  
•          Câștigătoarea primește încă 4 milioane de euro  

Efectuând un simplu calcul matematic, se constată cu ușurință că, în cazul în care câștigă toate partidele, formația ce va pune mâna pe prețiosul trofeu în 2020 va încasa 82.2 milioane de euro, asta fără să mai punem la socoteală banii virați de UEFA pentru drepturile de difuzare a partidelor la televiziuni.  



La jumătatea meciurilor din grupele UCL 2019/2020, doar 3 formații au reușit să câștige toate cele 3 partide disputate până în prezent. Este vorba despre PSG (golaveraj 9-0), Bayern Munchen (13-4) și Manchester City (10-1), toate cele 3 fiind, de altfel, în top 5 favorite la pariuri sportive pentru câștigarea Ligii Campionilor în 2020. Manchester City este și în acest an creditată cu prima șansa-cota 4.25, în timp ce pe 2 este Barcelona (7.00), pe 3 actuala deținătoare a trofeului, Liverpool (8.00), pe 4 PSG cu o cotă identică cu cea a catalanilor (8.00), iar pe 5 Bayern Munchen (9.00). Cotele sunt valabile (la ora realizării acestui material) pe site-ul operatorului de pariuri si jocuri de casino NetBet (Licența nr. 1160651W000195 emisă de ONJN, valabilă până pe 30.06.2026).  

Din păcate, CFR Cluj a ratat ,,la mustață’’ accederea în grupele Champions League, însă nici premiile acordate în Europa League (acolo unde ardelenii au obținut deja două victorii) nu sunt deloc rele: 2.75 milioane euro pentru accederea în grupe, 500.000 euro pentru 16-imi, 1.1 milioane euro pentru optimi, 1.5 milioane euro în sferturi, 2.4 milioane euro în semifinale, 4.5 milioane euro pentru calificarea în finală și încă 4 milioane de euro pentru câștigătoare. În plus, fiecare punct obținut în grupele Europa League înseamnă 190.000 de euro în cont.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Miercuri, 13 Noiembrie 2019, 20:28
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter