- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

1 Aprilie a venit mai devreme: presa a inventat o stire-bomba prea frumoasa ca sa nu fie data – Messi face Pastele in Romania

24 Mar, 14:58 • Redactia DailyBusiness
Zvonul ca argentinianul Lionel Messi, vedeta clubului FC Barcelona, va face Pastele in Romania, a facut astazi inconjurul redactiilor, iar multe nume importante - Prosport, Realitatea, Cotidianul, Libertatea, Antena 3 - au publicat-o cu titlul de informatie sigura. "Stirea" avea toate ingredientele unei bombe de presa, insa avea un singur cusur: nu era adevarata. Cum a fost posibil?
1 Aprilie a venit mai devreme: presa a inventat o stire-bomba prea frumoasa ca sa nu fie data - Messi face Pastele in Romania

Ca orice zvon credibil, si acesta continea doua surse aparent „beton”: Gheorghe Flutur, presedintele consiliului judetean Suceava, este citat de Gazeta de Suceava cu declaratia ca Messi ar putea face Pastele in Bucovina. Al doilea nume vehiculat este cel al lui Gheorghe Popescu, fostul capitan al FC Barcelona, despre care s-a spus ca este cel care l-a invitat pe Messi in Romania.

In plus, in mentalul ziaristilor mai rezida o informatie mai veche, care a contribuit probabil la crearea convingerii ca stirea cu venirea lui Messi e adevarata. Pe cand juca la Chelsea, Adrian Mutu i-a adus cu el in Bucuresti intr-un „city-break” pe cativa colegi, fotbalisti celebri: Jimmy Floyd Hasselbaink, Mario Melchiot, Claude Makelele.

Desi Gazeta de Suceava a publicat informatia despre sosirea lui Messi in Romania cu eticheta Exclusiv, dar si cu o umbra de indoiala („adevar sau minciuna?”), iar Monitorul de Suceava a pastrat tonul rezervat, ramanand in zona lui „s-ar putea”, restul ziarelor au preluat-o facand abstractie de posibilitatea ca ea sa nu fie adevarata.

Modalitatea de a verifica informatia era, totusi, relativ simpla. Prima informatie este de „background” – Barcelona are meciuri foarte importante pe 31 martie si 6 aprilie, in Liga Campionilor, si in plus joaca chiar in ziua de Paste, pe 4 aprilie, in campionat, unde se bate cu Real Madrid pentru primul loc, iar Messi este cel mai important jucator al catalanilor. Apoi, cele doua persoane care puteau confirma informatia, contactate de DailyBusiness.ro, au negat-o.

„Este un zvon, asa am auzit si eu. Nici eu nu stiu daca e adevarat. Presa s-a grabit”, a spus Gheorghe Flutur.

„Este o inventie. Nu stiu de unde a aparut acest zvon”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Gica Popescu.
[img=619]O singura stire pastreaza in titlu semnul intrebarii[/img]
Miercuri dimineata au aparut informatii in publicatii precum Realitatea.net, Antena 3, Prosport, Libertatea, Cotidianul (lista nu este completa – n.r.), potrivit carora fotbalistul care a incasat anul trecut 33 mil. euro, devenind cel mai bine platit fotbalist din lume, va petrece sarbatorile de Paste in Bucovina, la invitatia fostului international Gica Popescu.

Printre multiplele cauze ale dezinformarii facute de presa romaneasca se numara si graba. Cititi o analiza mai ampla despre cum functioneaza mecanismul manipularii, aici: Cum manipuleaza martienii Internetul, ziarele, radioul si TV-ul romanesc.

VIDEO. Lionel Messi a inscris trei goluri in meciul de weekend-ul trecut, Zaragoza – Barcelona 2-4.

[dbvideo=402]