- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Evensys scoate de trei ori mai multi bani din evenimente, in 2007

09 Nov, 00:01 • Redactia DailyBusiness
Compania organizatoare de evenimente corporate Evensys ar putea obtine anul acesta venituri de 500.000 euro, conform lui Cristian Manafu, managing partner, adica de peste trei ori mai mari fata de anul trecut.
Evensys scoate de trei ori mai multi bani din evenimente, in 2007

Compania a obtinut anul trecut, cand a activat doar circa opt luni, o cifra de afaceri de circa 124.000 euro, si profit de 20.000 euro, conform datelor publicate de Ministerul de Finante.

Evensys organizeaza evenimente impreuna cu parteneri precum Adobe, Coca-Cola, Cosmote, Orange sau Arctic.

Evensys organizeaza evenimente din patru domenii – marketing si PR, real estate, finante si retail.

„Este dificil sa estimez o cota de piata, avand in vedere ca activam pe patru segmente diferite. Tot ceea ce pot preciza este ca, pe nisa organizarilor de evenimente pentru marketing si PR, consider ca avem in prezent o cota de piata de 30%-50%”, a spus Manafu.

Pana in prezent, compania a organizat in aproape doi ani de activitate circa 30 de evenimente.

Printre concurentii Evensys se numara BMG, Stymalo.ro, Organizaredeevenimente.ro, Smart Events, GMEvents, Events4You sau 4Ace.