- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Gazeta Sporturilor vrea sa faca un credit de 1 milion de euro

08 Jul, 17:27 • gecad.epayment
Cotidianul Gazeta Sporturilor incearca sa obtina un credit bancar de 1 milion de euro pentru a-si rezolva problemele de lichiditate, a declarat pentru DailyBusiness.ro Catalin Tolontan, redactorul-sef al publicatiei.
Gazeta Sporturilor vrea sa faca un credit de 1 milion de euro

„Avem nevoie de acesti bani pentru a acoperi deficitul de cash generat de intarzierile distribuitorilor in efectuarea platilor”, a spus Tolontan.

Banca cu care publicatia se afla in discutii este Garanti Bank, conform reprezentantilor departamentului de marketing Gazeta Sporturilor, care au spus totodata ca ziarul se confrunta in premiera cu o criza de lichiditate.

In cadrul audierilor din comisia de ancheta in cazul ministrului Monica Iacob Ridzi de marti, Catalin Tolontan a fost intrebat de deputatul Robert Negoita daca exista discutii privind contractarea unui credit bancar de catre ziar, iar redactorul-sef al GSP a confirmat informatia, fara sa dea alte detalii, potrivit Mediafax.

Pe de alta parte, deputatul PDL Dan Radu Zatreanu l-a intrebat pe Tolontan daca are informatii cu privire la vanzarea ziarului catre omul de afaceri Dinu Patriciu, iar acesta i-a raspuns ca nu are cunostinta „de nici o negociere care sa priveasca vanzarea ziarului catre orice entitate din Romania, nu din afara”.

Cotidianul Gazeta Sporturilor este editat de trustul Intact, din care fac parte si televiziunile Antena 1, Antena 2, Antena 3 si Euforia TV, posturile de radio Radio ZU si Romantic FM si publicatiile Jurnalul National, Saptamana Financiara, Financiarul, Felicia, Top Gear, 4WD, Good Food, Good Homes si Confidential.