- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Contul de creatie Romtelecom, castigat de Graffiti BBDO

08 Jan, 16:51 • Redactia DailyBusiness
Agentia de publicitate Graffiti BBDO a castigat licitatia organizata de Romtelecom pentru contul de creatie al companiei, la care au mai participat inca 10 agentii, conform oficialilor Romtelecom. Contul a fost estimat la cateva milioane de euro de catre specialistii din piata.
Contul de creatie Romtelecom, castigat de Graffiti BBDO

Procesul de selectare a unei agentii pentru contul de creatie Romtelecom a demarat in octombrie 2008, iar Graffiti BBDO a fost desemnata castigatoare pe baza evaluarii ofertelor tehnice si financiare.

Contractul dintre Graffiti si Romtelecom a fost semnat pe 2 ani, iar in faza finala a licitatiei au participat 2 agentii, conform oficialilor companiei.

„Graffiti BBDO va fi partenerul Romtelecom in perioada urmatoare. Speram ca aceasta alegere sa asigure cel mai bun suport in comunicarea cu clientii companiei si in consolidarea pozitiei Romtelecom pe piata”, au declarat oficialii companiei.

Toate cele 11 agentii participante la licitatie au fost prezente la briefingul initial si noua dintre acestea au depus documentele solicitate, doua agentii retragandu-se inainte de faza sustinerii conceptelor creative.

Pana in prezent, conturile de creatie pentru brandurile Clicknet si Romtelecom erau gestionate de agentia Grey Bucharest, iar contul pentru brandul Dolce de agentia Headvertising.