- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Unilever ramane cu agentia Mindshare in Romania

15 Feb, 13:10 • Redactia DailyBusiness
Serviciile de media din Romania ale gigantului FMCG Unilever au fost recastigate de Mindshare, in urma unui pitch realizat la nivel global. Agentia Mindshare, condusa de Oana Petroff (foto), gestioneaza contul de media al Unilever in Romania de 11 ani.
Unilever ramane cu agentia Mindshare in Romania

Serviciile Mindshare pentru Unilever includ planificare strategica si implementare atat pentru media traditionala cat si pentru mediul digital, si o gama de servicii diversificate, precum business planning si branded entertainment. Mindshare Romania coordoneaza si activitatile de media desfasurate de Unilever in regiunea Europei Centrale si de Sud: Bulgaria, Albania, Macedonia, Serbia, Muntenegru si Moldova.

„Este o satisfactie extraordinara pentru intreaga echipa Mindshare sa primeasca recunoasterea performantelor sale si confirmarea unui advertiser global de o asemenea importanta. Suntem agentia de media a Unilever in Romania de peste 11 ani si am avut ocazia sa realizam impreuna numeroase premiere in media si proiecte de comunicare creative care sunt acum listate in portofoliul de proiecte ‘best practice’ Unilever la nivel international”, a declarat Oana Petroff, managing director Mindshare.

Mindshare a fost reconfirmat ca partenerul Unilever in 12 piete, ca urmare a unui pitch global ce a durat opt luni. Tarile unde Mindshare continua colaborarea cu Unilever includ Statele Unite si tarile Europei de Vest, Marea Britanie, Olanda, Germania, Franta, Spania, Tarile Nordice. Mindshare a pastrat business-ul Unilever si in India si Thailanda si a castigat colaborarea in Canada, extinzand astfel colaborarea cu Unilever din SUA.