- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Velux Romania renunta la Spin Communications si alege Echipa de PR

22 Feb, 14:49 • Redactia DailyBusiness
Velux Romania, companie ce activeaza in domeniul materialelor de constructie, a anuntat marti ca a ales agentia Echipa de PR pentru a construi o noua abordare a relatiilor publice in acest an. Anul trecut, societatea a comunicat prin Spin Communications.
Velux Romania renunta la Spin Communications si alege Echipa de PR

Selectia a fost facuta in urma unui pitch la care au participat mai multe agentii de relatii publice, ale caror nume nu au fost publicate de companie.

Odata cu schimbarea agentiei de relatii publice, Velux Romania intentioneaza sa intensifice comunicarea, pornind de la asteptarile si preocuparile consumatorului de media.

„Strategia de PR aleasa isi propune sa genereze o cat mai buna acoperire in presa si in mediul online, o retentie superioara a mesajului si un potential de viralizare in randul publicului activ, urban, al carui consum de media a scazut in ultimii ani. Nu vor fi uitati nici specialistii din industrie, care sunt in mod traditional vizati de efortul de relatii publice al companiei Velux”, se arata in comunicatul societatii.

Grupul Velux detine fabrici in 11 tari si companii de vanzari in 40 de tari. Velux are aproximativ 10.000 de angajati si este proprietatea VKR Holding A/S, companie cu raspundere limitata, detinuta de catre familia fondatoare si fundatii.

Grupul Velux este prezent in Romania din 1997.

Echipa de PR este o companie de relatii publice neafiliata, fondata in 2008 de jurnalistul Lucian Mindruta. Echipa de PR este deja agentie full-service pentru clienti precum Panasonic Romania, Forza Rossa (importator Ferrari si Lotus) si Artmark.