- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

FloriDeLux.ro vrea sa vanda o parte din afacere pentru circa 250.000 euro

22 Apr, 11:40 • emanuel.ceciu
Oficialii florariei online FlorideLux.ro, proiect al companiei de e-commerce Gravity Design, sunt in dialog cu mai multi investitori din Romania si strainatate, in vederea atragerii unor fonduri de circa 250.000 euro in 2008.
FloriDeLux.ro vrea sa vanda o parte din afacere pentru circa 250.000 euro

„Ne aflam in discutii avansate cu mai multi investitori in online din Romania si din afara tarii, pentru a vinde o parte din business”, a declarat pentru DailyBusiness Marius Dosinescu, business developer Gravity Design, compania care detine FlorideLux.ro.

„In principiu, dorim sa pastram controlul FloriDeLux.ro, si sa vindem mai putin de 50%, dar, daca un investitor este foarte puternic si cadem de acord asupra colaborarii, putem ceda si 51%”, a adaugat Dosinescu.

Acesta a precizat ca banii vor fi folositi pentru extinderea segmentului video pentru toate cele peste 500 de produse aflate pe site, pentru publicitate si servicii diverse pentru clienti.

„Saptamana trecuta am relansat portalul si am introdus pe site primul clip video pentru un buchet de flori. Urmarim ca in urmatoarele luni sa introducem cate un clip de prezentare pentru toate cele peste 500 de tipuri de buchete pe care le detinem”, a mai spus Dosinescu.

FloriDeLux.ro a realizat in 2007 afaceri de circa 100.000 euro, marja de profit a site-ului fiind de circa 35%, conform oficialilor companiei.

„Intre timp, de la inceputul lui 2008, marja de profit s-a mai redus intrucat a crescut costul de livrare din afara Romaniei”, a spus Marius Dosinescu. Acesta a declarat ca pentru 2008 FloriDeLux.ro tinteste afaceri de peste 200.000 euro.

Plata produselor se poate realiza online, prin Gecad ePayment, prin banca sau ramburs, livrarea realizandu-se la nivelul intregii tari.

„Circa 80% dintre clientii FloriDeLux.ro sunt companii. Cele mai multe doresc sa livreze flori partenerilor, sau, de ziua sefilor, comanda buchete speciale de la noi. Un numar mare de clienti provine si din diaspora”, a declarat Dosinescu.

Gravity Design furnizeaza servicii de comert electronic inca de la inceputul anului 2004. Din portofoliul companiei mai fac parte Coroane.ro sau Dsmcosmetic.ro.