NEW MEDIA

Fotografiezi codul de bare cu iPhone-ul si compari cu preturile aceluiasi produs din alte magazine

14 mai 2010, ora 16:40 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
iPhoneCamera-mica.jpg
Site-ul de comparatii de preturi Compari.ro, detinut de firma maghiara Arukereso.hu Kft, a lansat o aplicatie pentru iPhone prin intermediul careia utilizatorii care fotografiaza coduri de bare de pe produse pot afla preturile acestora din mai multe magazine ce sunt incluse in baza de date a site-ului.
Cu ajutorul acestei aplicatii, utilizatorii pot compara preturile aceluiasi produs din mai multe magazine online si offline, si sa decida de unde doresc sa il cumpere. Pentru ca aplicatia sa functioneze, iPhone-ul trebuie sa fie conectat la Internet, pentru a accesa baza de date a Compari.ro.
[gallery:81]
In baza de date a aplicatiei se afla 20.000 de produse, in special din domeniul electronicelor si IT&C - imprimante, camere foto, LCD-uri, computere, imprimante, telefoane mobile etc. Aplicatia este gratuita, iar numarul codurilor de bare va creste constant, spun oficialii Compari.ro.

"Codurile de bare sunt identice in fiecare magazin, fiind coduri EAN - European Article Number", a spus pentru DailyBusiness.ro Roland Biro, administratorul firmei Arukereso.hu Kft. Daca produsul este expus fara cutie, fara cod de bare, utilizatorii pot cere de la magazinul respectiv codul, subliniaza acesta. Codul de bara este obligatoriu sa fie fotografiat cu camera iPhone-ului.

"Nu intentionam sa lansam in viitor o aplicatie contra-cost si nici sa includem publicitate in cadrul ei, in cautarea de venituri alternative", spune oficialul companiei. Compari.ro castiga din publicitate pe site precum si din parteneriate cu retaileri.



Compania urmareste ca aplicatia sa intre in urmatoarele saptamani in top 25 cele mai populare aplicatii gratuite din Romania de pe App Store al companiei Apple.

Oficialii companiei nu au dorit sa precizeze cate produse compara sau numarul de magazine aflate in sistemul Compari.ro.

Site-ul este localizat in cinci state - Ungaria, Romania, Bulgaria, Portugalia si Turcia. In Romania site-ul genereaza circa 2,3 mil. afisari lunar.

Principalii concurenti ai Compari.ro sunt Price.ro sau ShopMania.ro.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Marti, 15 Iunie 2021, 04:40
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter