- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Lipsa de angajati instruiti impinge 6 companii online la un nou sistem de recrutare

29 Oct, 15:59 • Redactia DailyBusiness
Cinci companii cu activitate in domeniul online s-au alaturat agentiei de publicitate Speed Promotion, intr-un proiect ce vizeaza pregatirea a 21 de potentiali angajati, 11 dintre ei urmand sa fie recrutati in cadrul unor proiecte online locale.
Lipsa de angajati instruiti impinge 6 companii online la un nou sistem de recrutare

Proiectul are la baza initiativa Speed Promotion, la care s-au alaturat companiile partenere acesteia, New Media Agancy, HotNews.ro, ARBOMedia, Iqads si Marketeer.ro. Pana pe data de 11 noiembrie, cei interesati se vor putea inscrie pe site-ul creat de New Media Agency, Vreausafacmarketingonline.ro. In perioada 19-23 noiembrie urmase va derula perioada de training cu 21 dintre persoanele ce urmeaza a fi selectionate.

Training-urile vor fi realizate de companiile implicate in program, cheltuielile necesare fiind sustinute integral de acestea, a spus pentru DailyBusiness Aela Cotabita, PR executive la Speed Promotion, adaugand ca nu exista un buget exact.

„Nu ne vom axa doar pe cei ce au experienta in domeniu, ci vom angaja si persoane capabile, dar fara experienta, in special studenti din cadrul facultatilor de comunicare. La finalul zilelor de training, acestia vor da un test, bazat pe proiecte reale ale companiilor participante, la final urmand sa ramana doar 11 oameni ce vor fi angajati imediat de cele sase companii”, a spus Cotabita.

Proiectul, primul de genul acesta lansat de SpeedPromotion, se doreste a fi unul pe termen lung, perioada de timp in care se va desfasura urmand sa depinda de rezultatele finale ale training-ului.

„Marketing-ul online este un domeniu foarte nou in Romania, este dificil sa gasesti prin metode clasice angajati competenti, asa ca am decis, impreuna cu cele cinci companii, sa incercam o abordare diferita”, a spus Cotabita.

„Daca vom avea parte de rezultatele scontate in aceasta prima etapa, cea care se deruleaza in prezent, il transformam intr-un proiect pe termen lung. In prezent, exista doar cateva facultati care ofera pregatire in marketing online, abia anul acesta ASE-ul si FJSC-ul l-au introdus ca materie de curs, iar noi venim cu vorbitori instruiti si cu experienta in acest domeniu”, a mai declarat Aela Cotabita de la Speed Promotion.

Promovarea proiectului se va face printr-o campanie de comunicare pe IQads.ro, Hotnews.ro, forumuri de discutii si site-uri ale facultatilor vizate, promovare pe bloguri. Singura componenta offline de promovare va fi o mini-campanie de panotaj la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA), Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii (FJSC) si Academia de Studii Economice (ASE) din Bucuresti..

Patru dintre cei 11 angajati vor ocupa posturi in cadrul New Media Agency, trei dintre ei vor lucra in cadrul SpeedPromotion, pe posturi de manager de proiect, restul de patru companii urmand sa angajeze cate o persoana.

Speed Promotion este o agentie de publicitate cu 5 ani experienta in campanii online pe piata locala, care a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de circa 940.000 de euro. Printre clientii agentiei se numara Midocar, Globalnet, Internity sau CityPharma.