- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Scandal pe piata domeniilor web: Hostway acuza RoTLD de monopol, dictarea preturilor si concurenta neloiala

08 Mar, 12:12 • emanuel.ceciu
Modalitatile in care RoTLD, unicul serviciu de inregistrare de domenii .ro din Romania, alege sa isi desfasoare activitatea este contestat vehement de catre Hostway, unul dintre cei mai mari furnizori de hosting din tara. "RoTLD concureaza proprii parteneri prin vanzarea directa de domenii, iar contractele nu sunt negociabile. Saptamana aceasta vom sesiza autoritatile pentru a lua masuri si a dezgheta in sfarsit aceasta piata", spun cei de la Hostway.
Scandal pe piata domeniilor web: Hostway acuza RoTLD de monopol, dictarea preturilor si concurenta neloiala

RoTLD, parte din ICI – Institutul National de Cercetare si Dezvoltare in Infrormatica, a preluat in 2008 atributiile RNC.

„Cei de la RoTLD concureaza cu propriii parteneri, precum noi, dar si toti cei din piata, prin faptul ca vand in mod direct domenii. Acest lucru, desi regasit in cateva state din lume, nu este normal. Ei practic isi canibalizeaza partenerii, in loc sa ii incurajeze”, spune Flaviu Radulescu, managing director al Hostway.

Hostway, ca si toate celelalte companii de hosting din Romania, activeaza ca si reselleri pentru domeniile .ro.

Printre alte nemultumiri se numara faptul ca RoTLD isi rezerva dreptul de a modifica unilateral toata clauzele contractului de achizitie de domenii, inclusiv prin taxe de intretinere anuale. „Practic, daca cineva cumpara un domeniu ‘pe viata’, RoTLD poate la un moment dat sa intervina si sa puna taxa anuala, fara macar sa anunte din timp clientul”, sustine Radulescu.

De asemenea, seful Hostway se arata nemultumit de faptul ca partenerii sunt obligati sa achite in avans sute de domenii la preturi mult mai mari decat in SUA, de exemplu, iar contractele cu partenerii nu sunt negociabile. „Negocierea se poarta la nivelul ‘ori faci ca noi, ori nu faci deloc”.

„Pe langa acestea, lucruri pe care le consider de bun simt si de care ne lovim toti cei din industrie, se adauga faptul ca inregistrarea domeniilor se face manual de catre angajatii RoTLD, generand intarzieri si deci nemultumiri in randul clientilor, oficialii institutiei refuza sa rezolve problemele tehnice ale sistemului propriu, nu exista transparenta in privinta situatiei pietei si nu se ofera suport tehnic partenerilor 24/24 ore”, sustine, vehement, Flaviu Radulescu.

El a subliniat ca saptamna aceasta va trimite o cerere oficiala de indreptare a acestor situatii catre IANA, organizatia internationala ce aloca drepturile de vanzare a domeniilor, dar si catre autoritatea nationala de reglementare ANCOM.

Hostway Romania va solicita IANA si ANCOM incetarea vanzarilor directe realizate de catre RoTLD, micsorarea preturilor la achizitia de domenii .ro si imbunatatirea instrumentelor de gestionare a domeniilor inregistrate.

„Intreaga piata este afectata puternic negativ de monopolul RoTLD pe acest segment, de concurenta neloiala si platile foarte mari pe care trebuie sa le facem catre institutie, contractele care nu sunt negociabile. E timpul sa facem ceva in acest sens, cu adevarat”, spune Radulescu. Acesta ia in calcul infiintarea unei asociatii a providerilor de hosting, admitand insa ca acest lucru va fi dificil, intrucat piata este foarte fragmentata.

Contactat de catre DailyBusiness.ro, Eugenie Staicut, sef servicii de domenii administrare RoTLD, spune ca desi RoTLD a incercat de mai multe ori sa discute cu autoritatile pentru schimbarea anumitor parti din activitatea institutiei, ANCOM (fosta ANRCTI) „a trecut cu vederea” cererile institutiei.

„Nu eu hotarasc anumite aspecte ale activitatii institutiei si cu atat mai mult nu depinde de mine daca RoTLD detine sau nu monopol pe aceasta piata”, spune Staicut.

Acesta considera ca mare parte din cererile celor de la Hostway rezulta din faptul ca acestia nu si-au indeplinit clauzele contractuale.

„Cand au incheiat contract cu noi s-au angajat sa distribuie 1.000 de domenii intr-un an si nu au reusit decat circa 300. Conform contractului, puteam sa incheiem colaborarea, dar nu am vrut totusi acest lucru. Le-am oferit doua solutii de rezolvare – prima, sa nu mai inregistreze niciun nou domeniu si sa se limiteze doar la cele deja existente sau, a doua varianta, sa inregistreze noi domenii la un pret mai ridicat”, spune Staicut.

Intrebat daca aceste variante nu ar limita activitatea partenerului, ducand totodata si la cresterea pretului final, Eugenie Staicut a spus ca „asa a fost semnat contractul. Noi le-am oferit aceste doua variante, asteptam eventual sa vina si ei cu o a treia, dar nu au dorit. Totusi, pana la urma, am decis sa le mai acordam un an, timp in care sa poata vinde domenii si in 2011 sa reevaluam ceea ce au realizat din contract”, mai spune Staicut.

In ceea ce priveste faptul ca RoTLD vinde si in mod direct domenii, pe langa activitatile partenerilor, Eugenie Staicut subliniaza ca nu numai in Romania se intampla acest lucru, nefiind ceva anormal. „Si in Polonia, de exemplu, se intampla la fel”.

In replica, Flaviu Radulescu spune ca prin contract a fost obligat sa cumpere 1.000 de domenii „pentru o suma foarte mare” dar ca de la punctul acela incolo, platind dreptul de a comercializa 1.000 de ‘spatii .ro pe Internet’, era treaba lui ce facea cu ele. „Puteam sa le dam si pe gratis daca voiam. Noi ne-am respectat clauzele din contract si nici macar nu exista vreo clauza in care sa ni se reproseze ca nu le-am comercializat pe toate!”, spune Radulescu.

Faptul ca li s-a permis in continuare sa distribuie noi domenii catre clientii finali vine ca urmare a faptului ca oficialii Hostway „au facut super scandal” la RoTLD, pentru ca, in acceptia lui Radulescu, nu au incalcat nicio parte din contract.

„Ba mai mult, RoTLD-ul a incalcat obligatii pe care le au. De exemplu, livreaza domenii pe facturi pro-forma, nu emit facturi normale. Nu ofera suport, nu au niciun tool in care sa-mi vad domeniile inregistrate. De aceste lucruri se lovesc toti cei din industrie”, a mai spus Radulescu.